Malta și România vor colabora în domeniul politicilor sociale. Ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, a semnat declarația
Ultima Ora Social

Malta și România vor colabora. Ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, a semnat declarația

Malta și România vor colabora. Ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, a semnat declarația

Ministrul Drepturilor Copilului şi Solidarităţii Sociale din Republica Malta, Michael Falzon, şi ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale din România, Lia Olguţa Vasilescu, au semnat luni, la Bucureşti, Declaraţia comună prin care cele două state îşi propun să stabilească şi să dezvolte relaţii active în domeniile familiei şi politicilor sociale, potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii, remis, luni, AGERPRES.

Documentul a fost semnat cu ocazia împlinirii a 50 de ani de relaţii diplomatice între România şi Republica Malta.

Declaraţia comună româno-malteză vizează o largă paletă de arii de interes, precum strategiile şi politicile publice naţionale privind combaterea sărăciei şi excluziunii sociale, inclusiv prin dezvoltarea reţelelor sociale la nivel regional, local şi comunitar, planificarea participativă la nivel local pentru stimularea incluziunii sociale, promovarea cooperării între administraţia centrală şi organizaţiile non-guvernamentale ce furnizează servicii de interes public şi comunitar, problematica demografică şi impactul acesteia asupra sistemului de pensii, inclusiv în ceea ce priveşte reforma acestuia, promovarea îmbătrânirii active la nivel local şi central, inclusiv în ceea ce priveşte cooperarea dintre generaţii, promovarea voluntariatului şi a serviciilor sociale adaptate, strategiile privind calitatea vieţii persoanelor cu dizabilităţi, în lumina Convenţiei ONU care le este dedicată.

Documentul creează, de asemenea, cadrul legal pentru derularea cooperării bilaterale prin intermediul schimburilor de documente, bune practici şi informaţii relevante pentru domeniul securităţii sociale, vizitelor şi stagiilor la nivel de experţi, precum şi cooperării în vederea dezvoltării de programe, proiecte şi cercetări în domeniul politicilor sociale.

Cei doi demnitari au discutat şi despre Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene şi au trecut în revistă dosarele restante şi priorităţile ţării noastre pe perioada deţinerii mandatului, ianuarie – iulie 2019.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.