ULUITOR. Tunel pentru transportul drogurilor dintr-un magazin KFC din Arizona până în Mexic
Social Ultima Ora

MAI propune introducerea a trei noi substanţe pe lista drogurilor. Care sunt acestea

Ministerul Afacerilor Interne, Mi, a lansat în dezbatere publică un proiect de lege pentru completarea tabelelor cu drogurile incriminate de Legea 143/2000 cu trei noi substanţe.

„Prezenta lege transpune Directiva delegată (UE) 2022/1326 a Comisiei din 18 martie 2022 de modificare a anexei (…) în ceea ce priveşte includerea unor substanţe psihoactive noi în definiţia termenului ‘drog’, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”, se arată în proiectul de act normativ, al MAI.

Cele trei substanţe vizate sunt cunoscute sub prescurtările 3-MMC, 3-CMC şi Eutylone.

Potrivit documentului citat, în ceea ce priveşte Directiva delegată UE 2022/1326 a Comisiei, aceasta are termen de implementare în legislaţia naţională data de 18 februarie 2023, iar substanţele conţinute de aceasta nu se regăsesc în tabelele-anexă ale Legii nr.143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, scrie Agerpres.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.