PNL, atac la adresa Vioricăi Dăncilă. ”Să fie oprită înainte de a distruge toată credibilitatea externă a României”
Ultima Ora Social

Guvernul le dă o lovitură cruntă bugetarilor. Majorarea salariilor a fost înghețată

Casa Națională de Pensii Publice le-a solicitat, marți, directorilor executivi ai tuturor caselor județene de pensii, să nu aplice majorările salariale prevăzute în OUG 114, documentul fiind publicat de un deputat PNL.

„Vă rugăm prin prezenta să NU procedați la emiterea pentru personalul din subordine a deciziilor privind majorarea (OUG 114/2018) cu 1/4 din diferența dintre salariul de bază pentru anul 2022 și cel din luna decembrie 2018, până la noi dispoziții. De asemenea, vă rugăm să NU puneți în aplicare ordinele privind majorarea salarială primite pe fax pentru directorul executiv și directorii adjuncți, până la primirea de la CNPP a unor noi dispoziții”, se arată în adresa dată publicității de deputatul PNL Dan Vîlceanu.

Documentul este semnat de Gabriel Ionescu, șeful Direcţiei Management Resurse Umane din cadrul Casei Naționale de Pensii.

Articolul 34 din OUG 114/2018 prevede că:

  • „(1) Prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu 1 ianuarie 2019, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare se majorează cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 şi cel/cea din luna decembrie 2018”

Deputatul PNL care a publicat documentul spune că acesta reprezintă „dovada că ne îndreptam spre falimentul statului”.

„Astăzi vă arăt cât de critică a ajuns situația din lipsa de responsabilitate și competență a Guvernului și că dincolo de sloganul “ avem bani pentru plata pensiilor și salariilor” este o prăpastie în care România poate să cadă”, a precizat acesta.

Guvernul le dă o lovitură cruntă bugetarilor. Majorarea salariilor a fost înghețată 1

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.