Locuitorii Istanbulului, chemaţi din nou la urne pentru a-şi alege primarul 1
Ultima Ora Externe

Locuitorii Istanbulului, chemaţi din nou la urne pentru a-şi alege primarul

Locuitorii Istanbulului sunt chemaţi din nou la urne duminică, pentru a-şi alege primarul, după ce precedentul scrutin, câştigat de candidatul opiziţiei, Ekrem Imamoglu, a fost anulat, anunţă BBC.

Precedentele alegeri, din luna martie, au fost anulate. Câştigătorul scrutinului, Ekrem Imamoglu, a promis să lupte pentru democraţie, iar acum sondajele arată că are mari şanse să-l învingă pentru a doua oară pe fostul premier Binali Yildirim.

Rezultatul scrutinului este considerat important pentru viitorul preşedintelui Erdogan care, în calitate de fost primar al Istanbulului, a afirmat în repetatea rânduri că cine câştigă Istanbulul, câştigă întreaga Turcie.

Imamoglu are 49 de ani, este membru al Partidului Popular Republican şi este primar al districtului Beylikduzu din Istanbul.

Contracandidatul său, Yildirim, este membru fondator al AKP, partidul lui Erdogan, şi a fost prim-ministru în perioada 2016 – 2018, când Turcia a devenit o democraţie prezidenţială. A fost ales preşedinte al noului Parlament în februarie şi înainte de aceasta a fost ministru al Transporturilor şi Comunicaţiilor.

Mesajul de campanie al lui Imamoglu este ”Totul va fi bine” şi a adus o notă de optimism într-un oraş unde numeroşi locuitori sunt dezamăgiţi de recesiunea economică, pentru care consideră că este responsabil Guvernul. Şi când au fost anulate alegerile pe care le câştigase, Imamoglu le-a spus susţinătorilor săi: ”Ne vom recâştiga drepturile cu zâmbetul pe faţă”.

”Dacă Imamoglu câştigă din nou, va urma o serie de schimbări în politica din Turcia”, a declarat pentru Reuters jurnalistul şi scriitorul Murat Yetkin.

”Victoria sa va fi interpretată ca începutul declinului pentru AKP, precum şi pentru Erdogan”, a spus el.

Chiar şi preşedintele a numit votul ”o chestiune de supravieţuire”.

O nouă victorie pentru Imamoglu ar putea declanşa alegeri alegeri anticipate, în condiţiile în care următoarele sunt programate în 2023, o remaniere guvernamentală şi, probabil, şi o ajustare a politicii externe, a adăugat Yetkin.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.