Peste 15 000 de români s-au strâns în Piața Victoriei până la această oră pentru a cere demisia Guvernului condus de Viorica Dăncilă.
Victimele criminalului din Caracal, Alexandra și Luiza, sunt amintite la mitingul din Piața Victoriei, acolo unde mai multe lumânări au fost puse lângă pozele celor două fete. Protestatarii au scandat „Alexandra” și poartă mesaje cu „Alo, 112?”.
„160.000- 200.000 de oameni sunt prezenți.Vom depăși numărul din 10 augst 2018. Victorie!”, a spus Tommy Tomescu, organizatorul mitingului.
Tommy Tomescu anunțase că sunt așteptați 250.000 de oameni.
Jandarmii au anunțat că măsurile speciale luate în Capitală au fost raportate la numărul de protestatari menționat de organizator.