Kovesi intră în forță în România. A făcut deja arestări 3
Exclusiv Justiție Ultima Ora

Kovesi intră în forță în România. A făcut deja arestări

Parchetul European, condus de Laura Codruţa Kovesi, a coordonat miercuri şi joi o operaţiune în cadrul căreia au avut loc percheziţii, arestări şi confiscări în valoare de 23 de milioane de euro în Cehia, România şi Slovacia.

„Ieri şi astăzi, EPPO a coordonat o operaţiune în care autorităţile judiciare au desfăşurat percheziţii, arestări şi confiscări în valoare de 23 de milioane de euro în Cehia, România şi Slovacia, Patru persoane au fost arestate, fiind suspectate de crearea unui un grup infracţional şi de evaziune fiscală.

Principalii suspecți au organizat un așa-numit carusel de TVA, care presupunea circulația repetată a monedelor de platină prin aceleași firme.

Unele dintre aceste companii – așa-zișii comercianți dispăruți – nu și-au îndeplinit obligațiile fiscale și, prin urmare, au permis unei alte companii, cu sediul în Germania – așa-numitul broker – să pretindă un credit de TVA necuvenit.

 Pierderea fiscală estimată în Germania din aceste activități criminale este de cel puțin 23 de milioane de euro. Nucleul activității infracționale a fost localizat în Hamburg (Germania), iar spălarea banilor a fost organizată în primul rând în Cehia și Slovacia, cu legături importante în România.

Întreaga operațiune a fost coordonată de la biroul central al EPPO din Luxemburg. Conturile și activele bancare au fost înghețate în Slovacia și Cehia. Patru suspecți au fost arestați și toți vor fi aduși în curând în fața unui judecător.

 Întreaga operațiune a fost condusă de un procuror delegat european la München (Germania) și executată de Poliția Fiscală Germană din Chemnitz (Steuerfahndung Chemnitz); Poliția Fiscală Germană din Hamburg (Steuerfahndung Hamburg); Poliția Fiscală Germană din München (Steuerfahndung München); Agenția Națională Criminală Slovacă a Prezidiului Corpului de Poliție (Národná kriminálna agentúra Prezídia Policajného zboru); Agenția Națională a Crimei Organizate din Cehia (Národní centrála proti organizovanému zločinu); și biroul EPPO din București susținut de Inspectoratele Județene de Poliție Bihor și Salaj (România).”, anunţă instituţia.

Kovesi intră în forță în România. A făcut deja arestări 4

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.