Uluitor. Spitalul județean din Vaslui dă pacienților apă infestată cu E-coli
Sistemul de sănătate explodează. Zeci de bolnavi au ieșit la protest în fața CNAS
Ultima Ora Social

Jaf la Hârșova. Cum ”se pierd” banii spitalelor sărace printre hârtii

Primarii unora dintre cele mai modeste orașe se folosesc pentru acreditarea spitalellor din subordine de firme de consultanță pe care le plătesc cu cu zeci de mii de lei, deși atât primăria, cât și spitalul au în aparatul propriu angajați de specialitate, scrie g4media.ro.

În luna mai din acest an, Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS) nu a acreditat Spitalul Orășenesc Hârșova (jud. Constanța), din cauza condițiilor necorespunzătoare. Primarul Viorel Ionescu și managerul unității spitalicești, Bogdan Zidaru, au considerat că vina nu o poartă lipsa dotărilor, ci modul în care a fost întocmit dosarul de acreditare. La evaluarea încheiată în luna mai de către ANMCS, Spitalul Orășenesc a obținut doar 25 de puncte din 100 și i-a fost acordat un interval de 24 de luni pentru a oferi pacienților măcar condiții sanitare minimale.

Așa că, după trei luni, spitalul a încheiat un contract de consultanță cu firma Conas (CONAS este acronimul fostei denumiri a ANMCS) din Craiova. Contractul, în valoare de 40.000 de euro, a fost încredințat direct firmei care este deținută de doi consilieri juridici care, întâmplător, lucrează tot în sistemul public, la spitale din capitala Olteniei.

”Nu eu, nu primăria a încheiat acest contract. Spitalul, chiar dacă este în subordinea consiliului local, a încheiat acest contract. Există mentalitatea că primarul este jupânul orașului, dar la Hârșova nu e așa. Conducerea spitalului poate să explice de ce a fost nevoie de acest contract de consultanță”, a susținut Viorel Ionescu (PSD), primarul din Hârșova, într-o declarație pnetru G4Media.ro.

Potrivit contractului, firma din Craiova trebuie să întocmească dosarul de acreditare, dosar care în multe spitale este realizat de angajații proprii.

”Noi nu avem specialiști în domeniul acreditării spitalelor sau a procedurilor medicale. Firma asta chiar ne ajută, nu face dosarul în locul nostru. Ne  asigură consultanță în adevăratul sens al cuvântului. Chiar au venit la Hârșova. Nu este o firmă care să ne trimită niște pliante și apoi să ne spună să ne descurcăm”, a declarat pentru G4Media.ro Bogdan Zidaru, managerul spitalului.

Obișnuiți cu bugetele de sute de mii de euro aruncate de marile primării doar pe spectacole, suma de 40.000 de lei pentru acreditarea spitalului din Hârșova pare una decentă.

Realitatea este însă alta. Întreg bugetul de venituri al orașului din județul Constanța pe anul în curs este prognozat la 21 de milioane de lei. Din această sumă, sistemul de sănătate din oraș, printre care și spitalul, a primit puțin peste 600.000 de lei.

”Cheltuieli pentru Sănătate se aprobă în sumă de 684.335 lei , din care cheltuieli de personal suma de 90.500 lei, cheltuieli pentru bunuri şi servicii suma de 40.450 lei, alte cheltuieli în sumă de 5.400 lei, cheltuieli de capital în sumă de 341.785 lei şi transferuri între unități ale U.A.T în sumă de 206.200 lei”, prevede bugetul aprobat la începutul anului.

Prin urmare, suma de 40.000 de lei aruncată pe contractul pentru dosarul de acreditare este 8% din bugetul destinat de primarul Ionescu Sănătății din Hârșova și jumătate din bugetul alocat personalului din domeniu din oraș.

”Eu sunt de părere că spitalele trebuie să se întoarcă la Ministerul Sănătății. Spitalul din Hârșova deservește 50.000 de oameni, din care doar 48% sunt sunt din oraș, restul sunt din localitățile învecinate. Nu cred că este corect acest lucru”, a declarat primarul Viorel Ionescu.

Imediat după ce a fost ales primar 2016, Viorel Ionescu a numit ca manager al spitalului din subordinea primăriei o tânără, Alina Chivu, care avea specializarea de coafeză. A fost nevoie de o decizie a judecătorilor pentru a anula numirea acesteia. Însă, chiar și așa, Chivu a fost manager vreme de un an la Spitalul Orășenesc din Hârșova.

A urmat la conducerea spitalului un medic, Cristian Nicoară. Însă acesta, la fel ca succesorul său, medicul Vladimir Fricăţel, au fost repede schimbați de primar. Actualul manager al spitalului este Andrei Bogdan Zidaru, om de mare încredere al primarului, așa cum susțin consilierii locali din Opoziție. De asemenea, preşedinte al consiliului de administraţie este Drumea Iani Cristian, membru ALDE.

În acest an, mai multe spitale au încheiat direct contracte de consultanță pentru acreditare:

  • Spitalul de pediatrie din Pitești a plătit 56.000 de lei către Dacris Management. Un reprezentant al spitalului ne-a transmis că până acum firma angajată a trimis doar niște documente tip pliante personalului din unitatea de sănătate.
  • Spitalul de Pneumoftiziologie din Florești (Prahova) a plătit 60.000 de lei către Casa de Audit Corvina.
  • Spitalul Filisanilor din orașul Filiași, județul Dolj, a apelat tot la Conas Consulting, societatea care lucrează și în Hârșova, și a plătit o sumă de 16.000 de leitot pentru consultanță.
  • Un alt contract, de 20.000 de lei, a ajuns la Conas de la Spitalul Municipal Dorohoi. Aici, reprezentanții firmei au venit o singură dată, așa cum ne-a transmis un angajat al spitalului.
  • Chiar și Penitenciarul Spital Mioveni, unitate aflată în subordinea Ministerului Justiției, a apelat la Conas Consulting, pentru un contract de 20.000 de lei.

Conas Consulting SRL din Craiova a fost înființată în 2016 și este controlată de bugetarii-consultanți Claudiu Cătălin Bloju și Alexe Cătălin Popa.

Cei doi consultanți lucrează de fapt tot la stat. Bloju este, conform propriului CV, consilier juridic la Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie din Craiova. Alexe este tot consilier juridic, la Spitalul Clinic Municipal Filantropia din același oraș.

”Oamenii au fost o singură dată la Hârșova și au fost foarte bine pregătiți, ne-au învățat ce avem de îndreptat. Noi mai avem un control la sfârșitul anului viitor. Până atunci sper să îmbunătățim ce este în spital. Lipsa acreditărilor superioare este motivată de faptul că în acest spital nu s-a mai făcut nimic de zeci de ani, iar noi încercăm acum să recuperăm ce nu s-a făcut până acum”, a declarat pentru G4Media.ro managerul Bogdan Zidaru.

Reprezentanți ai Ministerului Sănătății și ai Autoritățoii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate au declarat pentru G4Media.ro că metoda contractelor de consultanță este una care poate fi ilegală.

”Acreditarea unui spital ține și de partea sanitară, dar și de cea administrativă. Nu știu dacă este legal ca o firmă din Craiova să întocmească un dosar de acreditare pentru mai multe spitale, că practic asta se întâmplă, și cifrele din dosar să le schimbe: 50 de paturi în Dorohoi și 70 în Hârșova. Acreditarea trebuie făcută exclusiv ținând cont de dotările umane și sanitare din acea unitate”, a spus un reprezentant al Ministerului Sănătății.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.