Sfântul Sfinţit Mucenic Teodot, Episcopul Ancirei; Sfânta Muceniţă Zenaida. Lăsatul Secului pentru Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel

Lăsatul Secului pentru Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Sfântul Sfinţit Mucenic Teodot, Episcopul Ancirei; Sfânta Muceniţă Zenaida

Sfântul Sfinţit Mucenic Teodot a trăit în Ancira Galatiei (care astăzi se numeşte Ankara) şi a fost pârât dregătorului Teolechi că a scos trupurile unor sfinte fecioare muceniţe, şapte la numări, care fuseseră aruncate într-un iezer, şi le-a îngropat cu cinste.

Pentru această faptă Teodot a fost adus înaintea dregătorului şi acolo a zis cu îndrăzneală că, deşi este simplu şi smerit, însă pentru credinţă şi mărtirisirea lui Hristos este mai presus şi mai puternic decât împăraţii lumii.

De aceea, păgânii l-au bătut cumplit, apoi l-au spânzurat sus pe un lemn, l-au jupuit pe coaste şi la sfârşit i-au tăiat capul. Şi aşa a luat fericitul cununa mucenicilor, în vremea împăratului Diocleţian (284-305). Mucenicul Teodot, mai înainte de a intra în nevo­inţa mucenicească, a făcut multe lucruri bune.

La început s-a luptat împotriva poftelor trupeşti şi, deşi era căsătorit după lege, Teodot a ridicat război duhovnicesc, supunân­du-şi trupul duhului. El atât de mult a sporit în fapte bune, încât şi altora putea să le fie învăţător al curăţiei şi al întregii înţelep­ciuni.

În ziua Sfântul Sfinţit Mucenic Teodot, este și Lăsata Secului pentru postul Sfinților Petru și Pavel
În ziua Sfântul Sfinţit Mucenic Teodot, este și Lăsata Secului pentru postul Sfinților Petru și Pavel
Lăsata secului pentru Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel

Postul închinat sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel începe anul acesta pe 8 iunie. Lăsatul secului se face de regulă în Duminică Tuturor Sfinților, adică în prima duminică după Rusalii. Această duminică nu are o dată fixă. Ea se sărbătorește în funcție de dată Sfintelor Paști și de Rusalii. Anul acesta, Lăsată secului pentru Postul Sfinților Petru și Pavel are loc pe 7 iunie.

Menționăm că dacă Învierea Domnului este prăznuită mai târziu de 1 mai nu mai sunt suficiente zile pentru post. S-a întâmplat uneori că sărbătoarea închinată Sfinților Petru și Pavel să fie prăznuită înainte de Duminică Tuturor Sfinților. Din acest motiv, Sfântul Sinod a decis că „este necesară stabilirea unei perioade de minimum 7 zile pentru acest Post”, chiar dacă, în baza calculelor Pascaliei, el ar dura mai puțîn de o săptămâna (Hoț. Nr. 5721 / 10 iunie 2015).

Postul Sfinților Apostoli nu este aspru, sâmbătă și duminică se poate mânca peste. În zilele de luni, miercuri și vineri se mănâncă legume pregătite fără untdelemn, iar marți și joi se poate consumă untdelemn și vin. În cazul în care avem parte de o sărbătoare mai mare, în zilele de miercuri și vineri avem dezlegare la untdelemn și vin, iar în zilele de luni, marți și joi, avem dezlegare la peste. Menționăm că și pe 24 iunie, de sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, Sfințîi Părinți au rânduit să avem dezlegare la peste.

Primele mărturii despre Postul Apostolilor Petru și Pavel sunt din secolul al IV-lea, în scrierea „Constituțiile Apostolice”. Despre vechimea acestui post avem mărturii și de la Sfântul Atanasie cel Mare, Teodoret, episcopul Cirului și Leon cel Mare. Postul Sfinților Apostoli a fost cunoscut în trecut și sub denumirea de Postul Cincizecimii, pentru că începe în apropierea sărbătorii Pogorarii Duhului Sfânt, fiind considerat o cinstire a Duhului Sfânt care s-a revărsat peste Sfințîi Apostoli.

Pe întreagă durata a acestui Post nu se fac nunți, pentru că perioada de postire nu este compatibilă cu petrecerile care însoțesc de regulă căsătoriile.

Sfințîi Apostoli Petru și Pavel sunt praznuiti pe 29 iunie. Petru a fost pescar înainte de a deveni ucenic al lui Hristos, iar Pavel învățător de Lege. Au fost chemați să binevesteasca Evanghelia în chip diferit. Petru începe predicarea Evangheliei la iudei, iar Pavel la popoarele păgâne.

Sfântul Petru se numea Simon înainte de a-L întâlni pe Hristos, Cel ce i a schimbat numele în Chefa, care înseamnă piatră. Era căsătorit, iar după întâlnirea cu Hristos devine „pescar de oameni”.

Deși s-a lepădat de trei ori de Hristos, înainte că Acesta să fie răstignit, Petru a plâns cu amar această cădere și L-a mărturist pe Hristos până la moarte. Petru a propovăduit Evanghelia în Ierusalim, în Iudeea, în Antiohia, în Pont, Galatia, Capadocia, Asia Mică, Bitinia. Conform tradiției, Petru a ajuns la Roma, unde a format Biserica de acolo. A primit moarte martirica în vremea domniei lui Nero, în anul 67, pe 29 iunie, pe colină Vaticanului.

Sfântul Pavel se numea inițial Saul. S-a născut în Tarsul Ciliciei (azi, în Turcia), în diaspora evreiască, era fiu al unor evrei deportați de români. Sfântul Pavel avea o vastă cultură teologică dobândită în Tars și la Ierusalim. Din zel pentru tradiția iudaică, Saul a persecutat nouă comunitate a ucenicilor lui Iisus din Nazaret.

Însă, pe când persecută pe creștini, în Siria, lângă Damasc, s a întâlnit cu Hristos într o lumina copleșitoare.și l-a întrebat: Saule, Saule, de ce Mă prigonesti? Este momentul în care ajunge să cunoască cât de unit era Hristos cu toți cei care credeau în El. Pavel îi prigonea pe creștini (trupul Bisericii), iar durerea o exprimă Însuși Hristos (Capul Bisericii).

Din acest motiv, Sfântul Pavel ajunge să vorbească despre Biserica lui Hristos că fiind trupul lui Hristos. Pavel a predicat Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos în Iudeea, Antiohia, Efes, Cipru, Listra, Iconiu, Derbe, Galatia, Pont, Troa, Macedonia, Ahaia, Roma.

A călătorit în Creta și în insula Malta, a ajuns până în Peninsula Iberică. Conform tradiției, Sfântul Pavel a murit în aceeași zi cu Apostolul Petru.

Dacă Petru a cerut din partea păgânilor să respecte prescripțiile iudaice, Pavel decalara inutilă legea pentru orice creștin. Această dispută dintre cei doi Apostoli a fost rezolvată la Sinodul apostolesc din Ierusalim, iar icoană în care cei doi Apostoli sunt reprezentați în chipul unei îmbrățișări are menirea să ne descopere unitatea lor în vestirea Evangheliei.

Conținut găzduit de YouTube.

Încărcarea conectează browserul la acest serviciu extern.

Deschide pe YouTube

În 1993 și 1997 s-au semnat două protocoale între Patriarhia Română și Ministerul Justiției privind desfășurarea asistenței religioase în sistemul penitenciar românesc. Potrivit acestor protocoale, Sfințîi Apostoli Petru și Pavel au fost declarați ocrotitori ai sistemului penitenciar din România. Au fost aleși ocrotori pentru că amândoi I-au greșit lui Hristos, unul prin lepădarea de El, iar altul prin progonirea creștinilor, însă prin pocăință și lucrarea harului au devenit Apostoli mult iubiți. Totodată amândoi au trecut prin lanțuri și închisori pentru vestirea Evangheliei lui Hristos.

Calendar creștin-ortodox Iulian Predescu

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.