
Irina Begu, a rămas singura româncă în turneul de simplu de la Australian Open. Cu cine va juca românca
Românca Irina Begu s-a calificat în runda a doua a turneului Australian Open 2023, primul de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o, miercuri, pe americanca Elizabeth Mandlik, cu 3-6, 7-6 (1), 6-2, într-un meci desfăşurat la Melbourne.
Begu (32 ani,30 WTA), cap de serie numărul 27, a obţinut o victorie cu emoţii, după mai bine de două ore şi jumătate de joc (2 h 38 min).
Meciul cu Mandlik (21 ani, 129 WTA), fiica celebrei jucătoare cehe Hana Mandlikova, trebuia să aibă loc marţi, dar a fost reprogramat pentru miercuri din cauza ploii.

Irina Begu şi-a asigurat un cec de 158.850 de dolari australieni şi 45 de puncte WTA, iar în turul secund o va înfrunta pe germanca Laura Siegemund, care a dispus de italianca Lucia Bronzetti cu 2-6, 6-4, 6-3.
Begu are o singură victorie în patru meciuri directe cu Siegemund (34 ani, 148 WTA), obţinută la prima lor confruntare, în 2015, la Charleston, cu 6-2, 7-6 (5).
Duelul Begu – Siegemund va avea loc joi dimineață, pe terenul 8, în al treilea meci al zilei, cel mai probabil după ora 06.00.

Celelalte trei românce de pe tabloul principal de simplu au pierdut în runda inaugurală, Ana Bogdan, Jaqueline Cristian şi Sorana Cîrstea.



Comentarii