„Intelectualul evreu român în Israel” – masă rotundă la „Cafeneaua Românească” de la ICR Tel Aviv 1
Ultima Ora Social

„Intelectualul evreu român în Israel” – masă rotundă la „Cafeneaua Românească” de la ICR Tel Aviv

În continuarea seriei de evenimente din cadrul „Cafenelei Românești”, ICR Tel Aviv va organiza și găzdui o masă rotundă cu titlul „Intelectualul evreu român în Israel”.

Evenimentul, desfășurat în limba română, va avea loc în data de 5 septembrie și va beneficia de participarea următorilor invitați: Mihaela Gligor (cercetător la Academia Română, Filiala Cluj-Napoca), Raphael Vago (profesor la Universitatea din Tel Aviv), Ditza Goshen (fost director al Centrului pentru Studierea Evreimii Românești din cadrul Universității Ebraice de la Ierusalim), Miriam Caloianu (cercetător la Arhivele Centrale pentru Studierea Istoriei Poporului Evreu de la Ierusalim), Sorel Goshen (fost director al Radio Kol Israel, secția română), Paul Farkaș, traducător.

Pentru majoritatea, istoria trăită a fost / este, de cele mai multe ori, greu de explicat într-o manieră obiectivă. Intelectualii evrei de origine română, stabiliți în Israel imediat după 1948, s-au aflat în mijlocul evenimentelor relatate în cărțile de istorie și mulți dintre ei au fost oameni importanți care au marcat destine. Discuția va porni de la acest aspect și se va axa, într-o primă parte, pe viața și întâmplările trăite de intelectualii evrei români care au ajutat la începuturile culturale ale noului stat Israel. Se va face apel la documentele de arhivă – în special la cele păstrate la Universitatea Ebraică de la Ierusalim și la Arhivele Centrale pentru Studierea Istoriei Poporului Evreu de la Ierusalim, precum și la mărturii de familie. Vor fi prezentate detalii despre documentele găsite în arhive și publicate în ultimii ani în volumele Theodor Lavi în corespondență (volum editat de Mihaela Gligor și Miriam Caloianu, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2012) și Intelectuali evrei și presa exilului românesc (volum editat de Mihaela Gligor și Miriam Caloianu, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2013). Dialogul se va muta, apoi, înspre prezent – „Cum sunt priviți azi intelectualii evrei români în Israel?”, intervențiile invitaților fiind menite să contureze o imagine de ansamblu.

Inițiatoarea acestui proiect este Mihaela Gligor, absolventă a Facultăţii de Filosofie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, unde a urmat şi un program de Studii Aprofundate de Filosofia Umanului; doctor în Filosofie al aceleiaşi Universităţi. În 2009 a fost Fellow la Departamentul de Filosofie, Jadavpur University Calcutta, India, cu o bursă postdoctorală ICCR (Indian Council for Cultural Relations). În prezent, Mihaela Gligor este cercetător știinţific la Academia Română, Filiala Cluj-Napoca, Institutul de Istorie „George Bariţiu”, Departamentul de Cercetări Socio-Umane, Colectivul de Filosofie.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.