România a important carne de 340 milioane de euro în 5 luni
Ultima Ora Social

INS. Cum stăm cu producția de carne în comparație cu anul precedent

INS. Cum stăm cu producția de carne în comparație cu anul precedent

Producţia de carne de ovine, caprine şi păsări a fost pe creştere în iunie 2018, faţă de aceeaşi lună din 2017, în timp ce producţia de carne de porc şi de vită s-a diminuat în perioada analizată, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică /INS/.

Comparativ cu luna anterioară, respectiv mai 2018, producţia de carne s-a majorat la ovine şi caprine, a rămas constantă la bovine, în timp ce la porcine şi păsări a fost consemnat un recul.

Astfel, în luna iunie 2018, producţia de carne de bovine a fost de 8.785 de tone, în scădere cu 9,8% faţă de iunie 2017 (9.739 tone), dar a rămas constantă faţă de luna anterioară, respectiv mai 2018. Numărul bovinelor sacrificate a fost 52.000 de capete, în scădere cu 3,7% faţă de luna anterioară şi cu 7,8% faţă de iunie 2017.

Producţia de carne de porc obţinută în luna iunie a depăşit 28.448 tone, mai puţin cu 18,1% faţă de luna precedentă, când s-au realizat 34.745 tone carcasă, şi cu 23,2% faţă de iunie 2017. În iunie 2018 au fost sacrificaţi 335.000 de porci, cu 17,5% mai puţini faţă de luna precedentă şi cu 17,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

În ceea ce priveşte producţia de carne de ovine şi caprine obţinută în iunie, datele INS arată o creştere faţă de luna mai 2018, cu 12,4%, de la 4.532 tone la 5.094 tone. Faţă de iunie 2017 s-a înregistrat un avans de 13,4%, de la 4.493 tone carcasă ovine şi caprine. Animalele sacrificate pe aceste specii au ajuns la 407.000 capete, cu 9,1% mai multe în iunie 2018, faţă de luna precedentă, şi cu 10,6% mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Potrivit datelor INS, producţia de carne de pasăre obţinută în luna iunie 2018 a depăşit 40.393 tone, în scădere cu 2,7% faţă de luna precedentă, dar cu 7,5% mai mult faţă de iunie 2017, în timp ce sacrificările de păsări au scăzut cu 3,2% faţă de mai 2018, dar au crescut cu 5,4% faţă de aceeaşi lună din 2017, până la 23,701 milioane de capete.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.