INCREDIBIL. 13 MILIOANE DE EURO DAȚI DE UN PRIMAR UNEI ANGAJATE LA VIDEOCHAT. FOTO

INCREDIBIL. 13 MILIOANE DE EURO DAȚI DE UN PRIMAR UNEI ANGAJATE LA VIDEOCHAT. FOTO

O persoană a cărei firmă apărea, acum 6 ani, în anunțuri de angajări videochat va primi o sumă colosală pentru reabilitarea blocurilor din cel mai sărac sector al Capitalei, pe o firmă cu un singur angajat și sedii inexistente.

Tunul sfârșitului de an 2018 în sectorul 5 al Capitalei a fost dat de firma Star Pro Center INTL. Astfel, prin trei contracte separate, aceasta va primi nu mai puțin de 13 milioane de euro pentru reabilitarea termică a unor blocuri din cel mai sărac sector al Bucureștiului. Astfel: – 22 de milioane de lei (4,7 milioane de euro) pentru 14 imobile; – 20,9 milioane de lei (4,4 milioane de euro) pentru 12 imobile; – 19,5 milioane lei (4,16 milioane de euro) pentru 20 de imobile.

Totalul pentru căptușirea blocurilor de pe străzile Sebastian, Progresului și împrejurimi e colosal: circa 63 milioane de lei, peste 13 milioane de euro pentru 46 de clădiri. Iar firma de față a fost unica înscrisă la licitație și nu poate subcontracta, conform datelor din contract, lucrările! Un singur angajat, sedii-fantomă  Aici încep problemele. Nu doar că Star Pro Center INTL e o firmă abonată la sectorul 5, unde a câștigat 95% din contractele din 2017 și 2018. Mai mult, toate venite pe final de an, în noiembrie și decembrie. Însă firma este o fantomă printr-o mulțime de caracteristici ale unor astfel de companii: – Conform termene.ro, avea declarat un singur angajat la ultimul bilanț, în anul 2017; – Pagina de Facebook a companiei este o păcăleală, care redirecționează către un site-șablon, gol, cu texte sample în limba latină, iar numărul de telefon afișat are prefix de Elveția; – Libertatea a verificat, la fața locului, cele două sedii ale firmei, cel oficial și cel trecut pe diferite site-uri (precum e-jobs), str. Popa Nan, nr. 75 și str. Lânăriei, nr. 101. Luni dimineață, la prima oră, încercând să ia legătura cu reprezentanții companiei. La primul dintre sedii era o casă cu obloanele trase, la care ar locui familiile Ușcoiu/Cîmpeanu, în timp ce la cealaltă adresă a găsit două uși încuiate și nimeni care să răspundă. – Denumirea firmei apare în diferite forme inclusiv în SICAP, unde, la adresa de e-mail, se inversează PRO și STAR, iar e-mailul apare ca [email protected]; – Pe internet apare cu trei sigle diferite pe trei site-uri diferite.

Cine are firma 

Compania este deținută, tot conform portalului termene.ro, de Nicoleta Elena Diaconescu (88%) și de două persoane trecute de 60 de ani, care par părinții acesteia, fiecare cu câte 6%. Nicoleta Diaconescu are un istoric bogat în relația cu Primăria Sectorului 5. Și nu doar prin firma curentă, Star Pro Center INTL, care a câștigat, începând din 2017, 17 contracte cu entități din sectorul condus de Daniel Florea. Însă și cu precedenta companie, din care a ieșit între timp. Și care, până la mutarea Star Pro Center în București, figura la aceeași adresă din satul Singureni, județul Giurgiu, Marcus Serv Pro. Marcus Serv Pro a câștigat contracte cu instituții publice din Sectorul 5 în anii 2015 și 2016. 14 cumpărări directe a avut Star Pro Center INTL cu entități din sectorul 5 în decembrie 2018, pe lângă cele trei contracte de reabilitări blocuri: de la reparat sisteme de iluminat la montat brad de Crăciun Nicoleta Elena Diaconescu Angajator la videochat

Trecutul Nicoletei Elena Diaconescu este unul abracadabrant

Astfel, aceasta apare ca furnizor de îngrijiri la domiciliu, prin compania AM Tech Distribution SRL, inclusiv pe listele oficiale ale CASMB. Unde însă numărul de telefon înregistrat este cel puțin dubios. Pentru că, în aceeași perioadă, în revista „Anunțul de la A la Z”, apare la angajări videochat! Astfel, în numărul revistei din 25 februarie 2012, același număr de telefon mobil apare la pagina 8, „videochat A&N pentru fete cu/fără experiență. Program 5h/zi la alegere. Avans 700$ a doua zi. Garantat 1.200$-5.000$ lunar”.

Nu e singura similitudine. Pentru că la adresa de e-mail din anunț apare numele Diaconescu!

INCREDIBIL. 13 MILIOANE DE EURO DAȚI DE UN PRIMAR UNEI ANGAJATE LA VIDEOCHAT. FOTO 1

Apropiata, trimisă în judecată 

Adresa de e-mail e a unei rude, Flori Diaconescu. Care, pe lângă asocierea în acest anunț, apare și ea pe listele cu furnizori de îngrijiri la domiciliu al CASMB. Și, mai mult, este una dintre persoanele trimise în judecată în celebrul dosar al îngrijirilor medicale la domiciliu fictive. Apropiata Nicoletei Diaconescu era administrator al SC Care Concept Med SRL București. Care împărțea numărul de telefon mobil cu anunțul de videochat și compania Nicoletei! Aceasta e cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: – constituire a unui grup infracțional organizat, – înșelăciune, în formă continuată (13 acte materiale), – fals informatic, în formă continuată (13 acte materiale). Mai mult, atât Flori, cât și Nicoleta Diaconescu sunt printre puținele persoane care au apreciat singurul mesaj de promovare de pe pagina fake a Star Pro Center INTL. „Vă răspund când mă simt mai bine”

Florea fii bărbat ! Dă-ți demisia din funcția de Primar și nu te mai ascunde sub fusta Doamnei Firea ! Domnul (înca) Primar Florea este principalul vinovat de situația construcțiilor ilegale din Parcul Romniceanu, chiar daca încearcă să paseze vina pe angajații AES SA (care acum se tem pentru locurile lor de muncă) și minte în mod inconștient opinia publică. În Consiliul Local Sector 5, majoritatea PSD - PDS (Partidul Dreptății Sociale) a votat (la propunerea Primarului PSD Florea) Hotararea nr. 41/10.04.2017 privind "investițiile" în parcurile din Sectorul 5, respectiv construcția unui număr de 5 patinoare în valoare de aproximativ 10 milioane de euro ! Ce a facut Domnul Florea timp de 8 luni ?! De ce a dormit în bocanci Florea și s-a trezit în ajunul Crăciunului să dea ordin pentru începerea lucrărilor în Parcul Romniceanu ? Explicația este foarte simplă, dacă lucrările nu "figurează" executate nici macar "pe hârtie" (un modus vivendi al Primarului Florea) trebuie să returneze la Bugetul de Stat sumele necheltuite pina la data de 31.12. 2017. Situația este mult mai gravă în privința Parcului Romniceanu, pe linga construcția ilegala în zona protejată 45 - Cotroceni, în acest caz avem o deturnare de fonduri publice, prin supraevaluarea bugetului alocat de peste 1 milion de euro ( la un curs mediu de 4,6 lei/euro) pentru amenajarea unui patinoar in Parcul Romniceanu. Cred că domnul Ion Țiriac ( fiind un om serios și nu politician gen om de afaceri pe bani publici) face două patinoare cu banii aștia. Văd că Primarul Florea nu i-a întrebat pe oamenii din cartierele Rahova, Sebastian, Salaj, Ferentari dacă își doresc patinoare de 10 milioane de euro sau vor strazi asfaltate, curate și bine iluminate ? În calitate de simplu cetățean al sectorului 5, îi solicit Primarului Florea, dacă are onoare, să își prezinte demisia din funcția de Primar al Sectorului 5 întrucât a demostrat că este un impotent politic și un prost gospodar ! Toată lumea din Sectorul 5 știe ca Florea a câstigat mandatul de Primar stând ascuns sub fusta Doamnei Firea în perioada campaniei electorale din anul 2016 și s-a trezit Primar al Sectorului 5 având baftă cu valul PSD din București ! În fapt, Domnul Florea este un mitoman incurabil și “un pamblicar fără pereche”. Dupa 1 an și jumatate de la începerea mandatului, Primarul Florea are rezultate zero ! Singura activitate notabilă a fost organizarea de chermeze pe banii Primariei în care Florea apare moț in poze și taie panglici. Festivalul balcanic Yakasha organizat anul acesta în Parcul Izvor a costat tot aproximativ 1 milion de euro - http://www.yakasha-festival.ro/ Florea nu a reabilitat nici un bloc în Sectorul 5 dar excelează la capitolul angajări în cadrul Primăriei Sector 5, unde toți directorii sunt parașutati din județele Constanța și Calarasi, fără să aiba habar de realitatea din Sectorul 5 și de nevoile cetățenilor. Florea în loc să fie barbat și să recunoască că a gresit în privința construcțiilor ilegale din Parcul Romniceanu și că exista supraevaluări aberante prevăzute în bugetul Primariei Sector 5, a mințit-o cu tupeu pe doamna Firea - Primarul General al Bucureștiului că nu se vor construi patinoare în parcurile din Sectorul 5 în timp ce se desfășoară licitația în SEAP, conform Caietului de sarcini nr. 64231/05.12.2017 Observ cu tristețe că domnul Florea se joacă de-a alba-neagra cu licitațiile publice pe banii cetățenilor din Sectorul 5. Acum se face, ba nu se mai face patinoar, în funcție de televiziunea și ziarul unde dă interviu ! Îi solicit în mod public Doamnei Firea (în calitate de Președinte al PSD București) să facă o evaluare corectă asupra activității Primarului Daniel Florea și să îi retragă sprijinul politic fostului pedelist traseist pe ruta Călărași-Constanța, din cauză că face de rușine PSD-ul și este oaia neagra a echipei Primarilor PSD din București.

Libertatea a vizitat, ieri, clădirile care urmează să fie reabilitate termic de compania Nicoletei Diaconescu.

Mai bine de jumătate sunt blocuri de pe strada Sebastian, care leagă Calea Rahovei de intersecția Răzoare. Sunt însă și alte clădiri, cum ar fi blocul din intersecția Trafic Greu ori imobile de pe diferite străzi adiacente Căii Rahovei. Toate sunt intrate în programul prin care o firmă dubioasă le va izola termic cu 13 milioane de euro. Pe lângă căutarea din teren, fără rezultat, ziarul a încercat să ia legătura și prin telefon cu Nicoleta Diaconescu. „Sunt operată și singura «in charge» la firmă, singura care v-ar putea da detalii, așa că vă rog să îmi dați un mail și vă răspund când mă voi simți mai bine”, a punctat aceasta. Ziarul i-a trimis întrebările prin e-mail. Libertatea a încercat să-l contacteze pe primarul Daniel Florea, dar acesta nu a fost de găsit până la închiderea ediției.

Se cere demisia de urgență a primarului Florea

Fostul consilier local al sectorului 5 din Capitală, Cătălin Stochiță cere demisia de urgență a primarului Daniel Florea. Mai mult, Stochiță spune că va cere ca edilul să explice public motivele care au dus la atribuirea acestui contract către respectiva persoană.

EXCLUSIV. De ce s-a răsculat Gabrielei Firea în PSD: se redeschide ”Dosarul Flota”! Vezi cine este implicat

Citeşte întreaga ştire:Cui i-a dat primarul sectorului 5 peste 13 milioane de euro pentru anveloparea blocurilor. Traseul incredibil al femeii: în 2012 făcea angajări pentru videochat, în 2019 a pus mâna pe contract printr-o firmă-fantomă!

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.