Incident la stația de metrou Unirii: Un bărbat a fost înjunghiat

Incident la stația de metrou Unirii. Un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost rănit la umărul stâng de un tânăr în urma unui schimb de replici cu acesta, transmit reprezentanții Poliției Capitalei.

În urma agresiunii, bărbatul a constatat că sângerează, iar ulterior a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

„Prin apel la 112, a fost sesizat faptul ca un bărbat a fost agresat la coborâre spre staţia de metrou Unirii. Din primele date, bărbatul de 46 de ani a avut un schimb de replici cu un tânăr, iar cel din urmă l-a  lovit în zona umărului stâng. Ulterior bărbatul a constatat ca sângerează şi a solicitat ajutor. A fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, fiind prezentat la camera de gardă cu o plagă în zona umărului, posibil produsă cu un obiect tăietor”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Capitalei, citat de News.ro.

Potrivit sursei citate, victima nu vrea să depună o plângere la poliție.

Totuși, în acest caz, polițiștii de la Brigada Transport Public fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violențe.

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.