
Începutul Postului Sfintelor Paști. Zi aliturgică. Canonul Mare; Sfântul Teodot, Sfântul Nicolae Planas
Postul Sfintelor Paști începe anul acesta pe 2 martie. Acest post, fiind cel mai lung și cel mai aspru din posturile de durata întâlnite în Biserica Ortodoxă, este cunoscut și sub denumirea de Postul Mare. Țînând seama că el amintește și de postul celor 40 de zile ținute de Hristos înainte de începerea activității Sale mesianice (Luca IV, 1-2), a primit și numele de Păresimi.
În vechime, Postul Sfintelor Paști avea menirea de a-i pregăti pe cei ce urmau să primească botezul în noaptea Învierii.
Sfântulu Nicolae Planas, ocrotitorul celor căsătoriți.
Întreagă viață a sfântului Nicolae Planas a fost una caracterizată de jertfă. El a trăit în mijlocul oamenilor, fiind o pildă vie de viețuire creștină. Sfântul Nicolae Planas este cunoscut că ocrotitor al celor căsătoriți deoarece multe sunt familiile care, în urmă rugăciunilor către sfânt, au dobândit liniștea. Acest fapt nu înseamnă neapărat că atunci când îi cerem ajutorul în rugăciune, vom fi feriți de ispite, ci mai degrabă, să avem credință că prin ajutorul sfântului, vom avea puterea de a le birui.
Sfântul Teodot s-a născut în Galatia (Asia Mică) și a fost episcop al cetățîi Cirene din Cipru. În timp ce împăratul Liciniu (311-324) îi persecută pe creștini pentru că nu aduceau jertfe zeilor, Teodot le cerea paganilor să se închine lui Hristos.
Când Sabin, conducătorul insulei Cipru, l-a sfătuit pe Teodot să se lepede de Hristos, acesta a răspuns: „Dacă ai ști tu bunătatea Dumnezeului meu, în Care îmi pun eu nădejdea, și Care în urmă acestor chinuri mă va încununa pe mine cu fericită nemurire, și tu ai vrea să suferi aceste chinuri numai să dobandeșți ceea ce am.” Este întemnițat și supus la diverse chinuri.
La început, l-au pus pe un grătar de fier sub care au aprins un foc; apoi i-au bătut cuie în tălpi și l-au pus să meargă. Mulți din cei ce au văzut cu câtă răbdare îndură chinurile, au primit credință în Hristos. Sfântul Teodot a fost eliberat în vremea Sfântului Constantin cel Mare și a trecut la cele veșnice în anul 326.
Troparul Sfântului Teodot
Și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credință răbdând până la sânge, sfințite mucenice Teodot, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Tot astăzi, Biserica facem pomenirea: – Sfântului Mucenic Isihie Sincliticul; – Sfântului Mucenic Cvint; – Sfântului Mucenic Tribimiu; – Sfântului Mucenic Nestor; – Sfântului Apostol Parmenă; – Sfintei Eutalia; – Sfântului Mucenic Troadiu; – Sfinților Mucenici Andronic și Atanasia; – Sfântului Nicolae, preotul din Plană; – Sfântul Ioachim din Itachi.
Mâine, 3 martie, facem pomenirea Sfinților Mucenici Eutropiu, Cleonic și Vasilisc.



Comentarii