Incendiu puternic în București
Incendiu puternic în București
Social Ultima Ora

INCENDIU PUTERNIC ÎN BUCUREȘTI. Un depozit de materiale plastice din sectorul 6 arde

Un incendiu puternic a izbucnit, luni seară, la un depozit de mase plastice din Sectorul 6 din Bucureşti, manifestându-se cu flacără puternică. Pompierii intervin cu opt autospeciale.

”Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la un spaţiu pentru depozitare mase plastice, în str. Preciziei”, a transmis ISU Bucureşti-Ilfov.

Ca urmare, au fost alertate 8 autospeciale de stingere.

Arderea se manifestă cu flacără puternică, suprafaţa afectată este de aproximativ 200 de metri pătraţi şi există posibilităţi de extindere. Nu sunt victime, a precizat ISU Bucureşti-Ilfov.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.