ALERTĂ! Încă un incendiu la secția ATI, la spital 1
Social Ultima Ora

ALERTĂ! Încă un incendiu la secția ATI, la spital

O priză a luat foc, vineri dimineață, în secția ATI a Clinicii Medicale III din Târgu-Mureș. Incendiul a fost stins de angajații spitalului înainte de sosirea pompierilor, relatează Mediafax.

Incendiul a izbucnit la o priză din secția de Terapie Intensivă a Clinicii Medicală III. „Incendiul a fost lichidat de către personalul propriu până la sosirea forțelor de intervenție”, a anunțat, vineri dimineață, ISU Mureș.

”Incendiul a fost stins de către personalul propriu, colegii au constat că a fost vorba despre o priză care s-a aprins. Șase paienți erau în salon, nu a fost nevoie să fie evacuați doar pacientul care stătea lângă priză a fost mutat.

A fost un incident minor. Pacienții rămân în același salon”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Târgu Mureș, Dan Petru Daniel, la Digi24.

Acesta a spus că poate fi vorba despre un simplu scurt circuit, însă nu are încă informațiile legate de cauza incidentului. Echipajele ISU se întorc deja la bază, a mai precizat el.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.