În prag de sărbători, TAROM a SUPLIMENTAT numărul de zboruri  1
Ultima Ora Social

În prag de sărbători, TAROM a SUPLIMENTAT numărul de zboruri 

În prag de sărbători, TAROM a SUPLIMENTAT numărul de zboruri 

”Compania aeriană de stat TAROM a suplimentat numărul de zboruri pentru ruta Suceava-București-Suceava datorită intervenției pe care am avut-o în Parlamentul României, prin interpelarea adresată domnului Lucian Șova, ministrul Transporturilor.

Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” din Suceava, modernizat începând cu anul 2013, a înregistrat o creștere a numărului de pasageri pe ruta Suceava-București-Suceava, astfel fiind necesară suplimentarea numărului de zboruri interne.

Datorită numărului mare de solicitări venite din partea cetățenilor la Cabinetul Parlamentar, am adresat în luna septembrie a acestui an o interpelare domnului ministru Lucian Șova cu privire la suplimentarea curselor aeriene directe. Solicitările adresate la Cabinetul Parlamentar vizau suplimentarea cu o cursă în dimineața de luni pe ruta Suceava-București și o altă cursă pe ruta București-Suceava în după-amiaza de miercuri.

Noile curse aeriene au fost introduse, conform planului de operare, astfel încât să se poată răspunde pozitiv solicitărilor de trafic pe ruta în cauză, dar și a disponibilității flotei aeriene deținute de către companie.

TAROM și-a exprimat mulțumirea față de interesul acordat cetățenilor suceveni, care doresc să călătorească cu avionul, aceste două zboruri fiind operate din data de 14 noiembrie.

În calitate de deputat de Suceava, consider o oportunitate existența mai multor zboruri interne, având în vedere și aspectul turistic al Bucovinei” a declarat într-un comunicat remis newsteam.ro deputatul PSD Maricela Cobuz.

 

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.