Agent de poliţie din Ialomița prins în flagrant delict în timp ce lua mită 300 de lei. Ce promitea omul legii

Un agent de poliţie prins în flagrant în timp ce lua mită 300 de lei pentru a introduce în arest diverse bunuri pentru o persoană încarcerată.

”Ieri, 14 iulie 2024, ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Ialomiţa, la delegarea şi sub coordonarea procurorului specializat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa au organizat o acţiune de prindere în flagrant a unui agent de poliţie care a primit mită.

În fapt, agentul de poliţie din cadrul Centrului de Arest Preventiv al IPJ Ialomiţa a fost prins în timp ce primea suma de 300 de lei de la un martor denunţător pentru a introduce în arest diverse bunuri pentru o persoană încarcerată”, transmite DGA.

L-a prins cu banii în mână
L-a prins cu banii în mână

Ulterior, procurorul de caz a dispus ca agentul de poliţie să fie cercetat sub măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.