Hoții i-au furat primarului 7.500 de euro din casă. Cash 1
Ultima Ora Justiție

Hoții i-au furat primarului 7.500 de euro din casă. Cash

Un apartament din municipiul Hunedoara, al cărui proprietar este primarul comunei Cerbăl, Mircea Costa, a fost spart de hoţi, paguba constatată ridicându-se la mai bine de 7.500 de euro, unul dintre suspecţi fiind deja prins, miercuri, de către poliţişti.

Potrivit primarului, lipsa banilor a fost observată în cursul zilei de marţi, când aceştia ar fi urmat să fie depuşi la bancă, fiind vorba de încasări realizate din chirii ale firmei administrate de soţia sa.

În opinia păgubitului, furtul ar fi fost săvârşit de un tânăr care îi ajuta în gospodărie şi cu ajutorul unui complice, ultimul fiind identificat de poliţiştii din municipiului Hunedoara.

“Bănuim că principalul suspect este un tânăr care ne ajuta, de vreo două luni, la diverse treburi pe lângă casă. Uşa apartamentului nu era forţată. Este pentru prima oară când păţim aşa ceva. Suntem şocaţi”, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Mircea Costa.

Poliţia municipiului Hunedoara a declanşat o anchetă în acest caz, un tânăr de 22 de ani fiind identificat şi cercetat pentru furt calificat.

“Poliţia Municipiului Hunedoara a fost sesizată de către un hunedorean despre faptul că în perioada 28-30.07.2019 persoane necunoscute i-au sustras din locuinţă mai multe sume de bani (35.000 de lei şi 400 de euro). În cauză, poliţiştii au demarat cercetări şi au reuşit să stabilească identitatea prezumtivului autor al infracţiunii reclamate. Acesta este un tânăr în vârstă de 22 de ani, din municipiul Hunedoara, faţă de care poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Hunedoara vor efectua cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat”, a informat IPJ Hunedoara.

Cazul a fost mediatizat de soţia primarului pe o reţea de socializare, unde aceasta a publicat două fotografii ale persoanelor suspecte şi două numere de telefon la care familia păgubită poate fi contactată.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.