Haos: Coadă de două ore pe Aeroportul Otopeni la intrarea în ţară 1
Ultima Ora Social

Haos: Coadă de două ore pe Aeroportul Otopeni la intrarea în ţară

Aeroportul Otopeni și-a extins punctele de control ale pașapoartelor la intrarea în țară, însă lucrările au dat peste cap de tot traficul din interiorul aeroportului, creându-se o aglomerație de zile mari! Sute de oameni au stat la cozi interminabile pentru a intra în țară. Conducerea și-a cerut scuze pasagerilor.

Potrivit Companiei Naţionale de Aeroporturi Bucureşti (C.N.A.B) au fost instalate suplimentar două noi ghișee de control cu patru posturi suplimentare. Toate acestea pentru fluidizarea traficului și pentru reducerea timpilor de așteptare la intrarea în țară.

„Pe durata lucrărilor, capacitatea de procesare a fost diminuată temporar, fapt ce a condus la aglomerarea zonei. Mulțumim pasagerilor pentru întelegere și îi asigurăm ca aceste măsuri au ca scop reducerea timpului de așteptare la intrarea în țară”, au transmis reprezentanţii C.N.A.B.

Aeroportul Internațional „Henri Coandă” se va extinde cu un nou terminal de pasageri și o zonă cargo – un proiect de peste 1 miliard de euro. Compania Aeroporturi susține că T2 va fi legat pe rutier de autostrada A3, dar va exista și o conexiune pe pe calea ferată. Între cele două terminale va exista o conexiune cu autobuze (tip shuttle), iar pentru metrou se păstrează liberă o zonă specială pentru o eventuală extindere.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.