George Țucudean, golgheterul de la CFR Cluj, știe cum poate echipa sa să treacă de Celtic 3
Ultima Ora Sport

George Țucudean, golgheterul de la CFR Cluj, știe cum poate echipa sa să treacă de Celtic

George Țucudean, golgheterul de la CFR Cluj, știe cum poate echipa sa să treacă de Celtic, în „dubla” din turul trei preliminar al Ligii Campionilor

„Trebuie să câștigăm acasă”

Campioana României nu se mai teme de nimeni și forțează, cu optimism, calificarea în play-off-ul celei mai tari competiții intercluburi de pe continent. Prima bătălie din dubla confruntare cu Celtic FC este diseară, de la ora 21.00, în Gruia.

Jucătorii lui Dan Petrescu cred în șansa lor și afirmă că sunt gata să facă „minunea”!

„Orice fotbalist din România și-ar dori să fie în locul nostru acum. Trebuie să mergem mai departe, n-a fost demult o echipă în grupele Ligii Campionilor și sperăm să facem noi minunea asta. Este un meci cu o miză importantă, trebuie să fim mult mai concentrați și ai dracu, trebuie să fim uniți și să dăm totul pentru a câștiga” –George Țucudean, atacant CFR Cluj.

” E important să nu luăm gol și să marcăm cel puțin o dată pentru a ne crea un avantaj pentru retur. Va fi un meci foarte dificil, un adversar de mare calitate, cu jucători buni, echipă care este obișnuită să joace în Liga Campionilor. Meciul va fi greu, dar noi trebuie să avem aceeași mentalitate, să ne facem jocul, să ne apărăm bine și să căutam golul” – Mario Rondon, atacant CFR Cluj.

George Țucudean, golgheterul de la CFR Cluj, știe cum poate echipa sa să treacă de Celtic 4

Țucudean a refuzat Celtic!

Partida cu scoțieni are pentru atacantul clujenilor și un farmec aparte. Când era junior a fost în probe la Celtic, aceștia au vrut să-l transfere, dar condițiile de atunci l-au făcut pe Țucudean să refuze și să revină în țară. Diseară are ocazia să-i întâlnească, din postura de adversar.

„Eram micuț, a fost o experiență foarte frumoasă, trebuia să stau în gazdă la o familie și nu puteam ca minor să stau singur acolo, așa că am ales să vină acasă. Eram la Divizia C sau D, jucam acolo, poate mi-a prins bine că am rămas în România. Mă bucur că am ajuns acum să joc împotriva lor, îmi doream să evoluez pe Celtic Park” –George Țucudean, atacant CFR Cluj.

Ultimele ore pentru achiziționarea biletelor

Oficialii campioanei au decis să le ofere suporterilor mai multe variante pentru achiziționarea tichetelor: individual – pentru meciul cu Celtic – sau sub formă de pachet: Celtic (Turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, miercuri, ora 21.00) și Hermannstadt ( din etapa a cincea a Ligii 1).

Prețurile pachetelor pentru meciurile cu Celtic și FC Hermannstadt:

Tribuna 1 – 55 lei

Tribuna 2 – 55 lei

Peluza 1 (Sector 25 – în Galeria CFR Cluj si Sector 26) – 25 lei

VIP A – 200 lei

VIP B – 180 lei

Preturile biletelor individuale pentru meciul cu Celtic

Tribuna 2 – 50 lei

Tribuna 1 – 50 lei

Peluza 1 (Sector 25 – în Galeria CFR Cluj si Sector 26) – 25 lei (acces gratuit și la meciul cu FC Hermannstadt)

VIP A – 170 lei

VIP B – 150 lei

Tichetele se pot achiziționa de la casele de bilete ale stadionului din Gruia . Abonații pentru sezonul 2019-2020 intră fără să plătească biletul, iar copiii sub 10 ani au acces gratuit la acest meci însoțiti de un părinte și vor ocupa un singur loc împreună cu însoțitorul.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.