Trafic închis de la Rânca
Trafic închis de la Rânca
Ultima Ora Externe

Franţa şi China, la un pas de o confruntare militară. O fregată franceză a trecut prin strâmtoarea Taiwan

O navă militară franceză urmărită de forţele navale chineze a trecut prin Strâmtoarea Taiwan, afirmă surse citate de Reuters.

O navă militară franceză a trecut luna aceasta prin Strâmtoarea Taiwan, au declarat agenţiei Reuters două surse oficiale americane, sub rezerva anonimatului. Ministerul Apărării de la Beijing a anunţat joi că a protestat oficial pe lângă Paris în urma trecerii unei nave franceze de război prin strâmtoarea Taiwan, care separă insula cu acelaşi nume de China. Acuzată de încălcarea apelor teritoriale chineze, Franţa răspunde că a acţionat în conformitate cu dreptul maritim internaţional, scrie defenseromania.ro.

Reuters arată că evenimentul este neobişnuit şi probabil agreat de Washington, dar în acelaşi timp o sursă de tensiuni între Paris şi Beijing.

Conform uneia din cele două surse, ar fi vorba de fregata Vendemiaire, urmărită îndeaproape de forţe navale chineze, iar operaţiunea franceză ar fi fără precedent. Ambii oficiali arată că tranzitul a avut loc pe 6 aprilie.

Colonelul Patrik Steiger, purtător de cuvânt al marinei militare a Franţei, a refuzat să comenteze informaţiile.

Marşul navei franceze este considerat, potrivit Reuters, un semnal că aliaţii SUA susţin libertatea de navigaţie în apele internaţionale din apropierea Chinei şi ar putea deschide calea unor operaţiuni similare ale marinelor militare ale Japoniei şi Australiei. Sursele Reuters nu au făcut speculaţii privind scopul tranzitului sau al posibilei semnificaţii de afirmare a dreptului de liberă navigaţie.

După trecerea prin Strâmtoarea Taiwan, China a notificat Franţa că nu mai este invitată la parada navală cu ocazia celei de-a 70-a aniversări a înfiinţării marinei militare chineze, susţin oficialii americani. La eveniment au participat nave militare din India, Australia şi alte ţări.

Taiwanul este un punct sensibil în relaţiile dintre Statele Unite şi China, aflate de asemenea într-un conflict comercial. Marina militară americană patrulează în Marea Chinei de Sud, în sprijinul libertăţii de navigaţie, în timp ce forţa militară chineză în regiune se manifestă tot mai puternic.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.