Cutremur în Poliție! Foştii şefi ai Academiei de Poliţie, condamnaţi pentru șantaj! FOTO

Fostul rector al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Adrian Iacob, şi fostul prorector al unităţii de învăţământ, Petrică Mihail Marcoci, au fost condamnaţi luni de Curtea de Apel Bucureşti la câte 3 ani închisoare cu suspendare pentru şantaj, fiind acuzaţi că l-au determinat pe un poliţist de la Academie să-i trimită mesaje de ameninţare jurnalistei Emilia Şercan.

Cutremur în Poliție! Foştii şefi ai Academiei de Poliţie, condamnaţi pentru șantaj! FOTO 1

FOTO: Adrian Iacob

Instanţa a dispus un termen de supraveghere de 4 ani, perioadă în care cei doi trebuie să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

De asemenea, Adrian Iacob şi Petrică Mihail Marcoci vor presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o durată de 120 de zile, în cadrul uneia dintre următoarele instituţii: Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti sau Fundaţia pentru Promovarea Sancţiunilor Comunitare.

Cutremur în Poliție! Foştii şefi ai Academiei de Poliţie, condamnaţi pentru șantaj! FOTO 2

Foto: Petrică Marcoci

Judecătorii au admis în parte acţiunea civilă formulată de Emilia Şercan, (foto), aceasta urmând să primească 80.000 lei cu titlu de daune morale.Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Cutremur în Poliție! Foştii şefi ai Academiei de Poliţie, condamnaţi pentru șantaj! FOTO 3

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.