Festivalul „Strada românească la Zichron Yaakov” – ICR Tel Aviv creează tradiție
Festivalul „Strada românească la Zichron Yaakov” – ICR Tel Aviv creează tradiție
Ultima Ora Breaking News Externe Social

Festivalul „Strada românească la Zichron Yaakov” – ICR Tel Aviv creează tradiție

„În aceste zile asistăm la evenimentul-fanion al culturii române în Israel, la o adevărată sărbătoare românească, adresată publicului israelian de toate vârstele. Iată că Zichron Yaakov, acest cochet oraș fondat, în secolul 19, de evrei originari din România, s-a dovedit a fi, din nou, neîncăpător pentru miile de persoane sosite din toate colțurile Israelului, pentru a doua ediție a Festivalului românesc coordonat de instituția noastră și organizat împreună cu partenerii noștri” – a subliniat Martin Salamon, directorul ICR Tel Aviv la ceremonia de deschidere a Festivalului „Strada românească”. Partenerii Institutului Cultural Român de la Tel Aviv la evenimentul organizat, în zilele de 16 și 17 octombrie 2019, au fost Primăria Zichron Yaakov și organizațiile israelienilor originari din România, AMIR și HOR.

 

Primarul orașului, Ziv Deshe, a subliniat importanța schimburilor culturale dintre România și Israel, exprimându-și atât satisfacția pentru succesul exploziv al evenimentului prin numărul neașteptat de mare al participanților, cât și speranța că Festivalul „Strada românească” va avea ca efect creșterea numărului de turiști români care vizitează orașul Zichron Yaakov. Directorul general al organizației AMIR, Eyal Fabian, a menționat contribuția semnificativă a evreimii române la fondarea statului Israel, evocând figuri marcante ale originarilor din România care și-au lăsat amprenta în multiple domenii. Zeev Schwartz, președintele organizației HOR Israel, a făcut o scurtă trecere în revistă a sionismului din România, ceremonia fiind încheiată cu intervenția lui Brif Hainrich, președintele Comunității Evreilor din Bacău, care a transmis publicului și partenerilor instituționali salutul Federației Comunității Evreilor din România și a președintelui FCER, Aurel Vainer.

Evenimentul, care a atras un număr impresionant – peste 20 de mii – de vizitatori pe parcursul celor două zile (16 și 17 octombrie 2019), a cuprins următoarele manifestări: concerte cu muzică tradițională românească și demonstrații de dansuri populare românești susținute de Ansamblul Folcloric Naţional „Transilvania” din Baia Mare, concerte de muzică românească, klezmer și balcanică susținute de Taraful Ciocârlia din Israel, „Povestea bunicului”, performance al Teatrului Karov din Tel Aviv, „Vrăjitorul din Givat DADA”, spectacol de teatru de păpuși susținut de Muzeul Janco Dada din Ein Hod, ateliere de creație DADA, ateliere de meșteșuguri românești, fotografii de epocă în costume aflate în colecția Muzeului Primei Aliyah din Zichron Yaakov, proiecția filmului Restul e tăcere, în regia lui Nae Caranfil, tur ghidat și prezentare a patrimoniului local din Zichron Yaakov, precum și gustări din bucătăria tradițională românească.

Evenimentele au avut loc în aer liber, în spații din centrul vechi al orașului Zichron Yaakov, ale cărui baze au fost puse de evreii veniți din România (Moinești, jud. Bacău) în anul 1882, primăria orașului dorind să valorifice această importantă moștenire istorică. Astfel, pe parcursul a două seri din timpul „Sărbătorii corturilor”, Sukkot, strada pietonală din Zichron Yaakov a fost plină de „ingrediente” culturale românești precum muzică, dans, folclor, spectacole de teatru, film, ateliere de creație. Alături de partenerii de proiect, ICR Tel Aviv a fost prezent și printr-un stand de informare, unde au fost oferite materiale de interes general, au fost prezentate, de asemenea, activităţile şi evenimentele organizate de ICR Tel Aviv, au fost distribuite materiale de promovare, precum și materiale turistice.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.