Romania pierde aproape 27 000 locuri de munca din cauza contrafacerii
Veste mare pentru românii care lucrează la privat. Salariile au crescut cu aproape 10%
Ultima Ora Social

EURES România oferă 321 de locuri de muncă de la angajatorii din spațiul European

Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 321 locuri de muncă vacante, cele mai multe în Olanda, respectiv 165, potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă remis, miercuri, AGERPRES.

Astfel, Olanda caută culegător fructe, muncitor în sera de flori, muncitor în producţia de roşii, muncitor necalificat în grădinărit şi horticultură, operator la maşini şi utilaje pentru fabricarea produselor alimentare, procesor bulbi de flori, procesor de flori şi plante în seră.

Germania pune la dispoziţie 55 locuri de muncă (bucătar, cameristă, consultant IT, electrician, maseur, tâmplar etc), Austria – 32 locuri de muncă (montator de mobilă, reactJS frontend developer), Norvegia – 17 locuri de muncă (mecanic auto, ospătar, tinichigiu auto, vopsitor auto), Spania – 15 locuri de muncă (tehnician mecanic şi electric la întreţinere echipamente), Slovacia – 12 locuri de muncă (sticlar), Ungaria (montator structuri metalice, sudor) şi Finlanda (instalator de schele) câte 10 locuri de muncă şi Belgia – 5 locuri de muncă (lucrător în agricultură).

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.eures.anofm.ro, sau se pot prezenta la sediul agenţiei judeţene pentru ocuparea forţei de muncă din raza de domiciliu sau reşedinţă, unde consilierul EURES îi poate îndruma.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.