EUGEN TEODOROVICI MESAJ PENTRU DIASPORA DUPĂ CE ASPUS CĂ TREBUIE LIMITAT DREPTUL LA MUNCĂ AL ROMÂNILOR
Ministrul de finanțe Eugen Teodorovici a dorit la începutul lui 2019 să le explice românilor care muncesc în afara țării că nu a dorit să îngrădească dreptul la muncă al acestora la 5 ani într-o țară.
Teodorovici spune că a fost greșit înțeles atunci când a spus că el dorește să limiteze dreptul la muncă.
„Văd totuşi, cu regret, că în Europa statelor unite în diversitate, Romania centenarului este o Românie divizată, împărţită în două, în bun sau rău, în alb sau negru, în cei rămaşi acasă şi cei plecaţi afară. Pentru aceştia din urmă în special, dincolo de mesajele personale care, nu întotdeauna au fost corect înţelese sau a căror prezentare îmi asum a nu fi fost cea mai potrivit aleasă, vreau să cred că viitorul nu foarte îndepărtat va oferi şansa reîntregirii familiilor şi argumentele economice pentru reîntoarcerea acestora acasă, în România. Şi astăzi, la cumpăna dintre ani mă duc cu gândul către acei copii ai căror părinţi sunt nevoiţi sa muncească în străinătate şi cu care, de multe ori, păstrează legătura doar prin intermediul internetului sau cadourilor neînsufleţite primite cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Oare câţi dintre ei (dacă nu cumva chiar toţi), nu ar renunţa fără regrete la darurile din ghetuţe sau de sub bradul înmiresmat în schimbul reîntregirii familiei!
Îndeplinirea dorinţei multora dintre cei plecaţi pe alte meleaguri de a găsi argumentul revenirii acasă, dar şi decizia românilor ce au ales să rămână, reprezintă, pentru mine, motive extrem de puternice pentru a susţine, ori de câte ori voi avea ocazia, că mediul de afaceri din România trebuie sprijinit, că antreprenorii români este normal să beneficieze de aceleaşi condiţii, precum cei europeni, pentru începerea şi dezvoltarea unei afaceri şi pentru a promova interesele economice şi financiare ale României unite în interiorul Europei unite. Iar din acestă perspectivă, privesc cu încredere spre următoarele şase luni care vor reprezenta, sper, pentru toţi politicienii de astăzi, şansa de a valorifica, cu inteligenţă şi maturitate, contextul politic ce i se oferă României prin preluarea Preşedinţiei Consiliului UE de la 1 ianuarie 2019″, scrie, pe Facebook, ministrul Finanțelor.
Un nou dosar de delapidare zguduie administrația din județul Olt. Florin Obretin, fost director executiv al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Oltul”,…
Comentarii