EȘEC pentru echipa feminină de GIMNASTICĂ. A ratat calificarea la EUROPENE 1
Ultima Ora Sport

EȘEC pentru echipa feminină de GIMNASTICĂ. A ratat calificarea la EUROPENE

EȘEC pentru echipa feminină de GIMNASTICĂ. A ratat calificarea la EUROPENE

Echipa feminină de gimnastică a României a ratat calificarea în finala Campionatului European de la Glasgow, după ce a ocupat locul 12 în calificări.

Echipa formată din Denisa Golgotă, Carmen Ghiciuc, Laura Iacob şi Nica Ivănuş a încheiat calificările cu un punctaj de 147.663, cele mai slabe note fiind obţinute la paralele.

Denisa Golgotă este singura gimnastă din România care s-a calificat în finalele pe aparate de duminică, la sărituri şi la sol.

Vineri, de la ora 12.00, începe concursul junioarelor.

Sâmbătă va avea loc finala pe echipe, iar duminică sunt programate finalele pe aparate, la junioare şi senioare.

Din 9 august intră în competiţie şi băieţii, cu calificări programate începând cu ora 12.00 (România, subdiviziunea a treia, seniori). Juniorii vor concura în 10 august, pentru ca în 11 august să aică loc finala pe echipe a seniorilor, iar în 12 august finalele pe aparate (juniori şi seniori).

TVR va transmite CE de la Glasgow, după cum urmează: 4 august – finala feminină pe echipe senioare (14.50 – 17.25); 5 august – finale feminine pe aparate (16.20 – 1.35); 11 august – finala masculină pe echipe (14.50 – 17.50) şi 12 august – finale masculine pe aparate (16.20 – 20.10).

viewscnt

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.