Elena Udrea acuzații incendiare la a dresa judecătorilor.

Fostul ministru al Turismului și al Dezvoltării, Elena Udrea, aflată în închisoare în Bulgaria susține că este arestată abuziv de 45 de zile.

Mai mult Udrea spune că magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au luat o decizie abuzivă împotriva sa, aceștia încâlcând mai multe hotărâri ale Curții Constituționale.

“Sunt 46 de zile de când sunt arestată ilegal, că urmare a unei halucinante decizii a ICCJ, prin care mi s-a respins contestaţia în anulare doar MIE dintre toate dosarele similare (Şova, Pop, Niţă, Valcov, Bica, etc), şi mi s-a refuzat doar mie dreptul de a fi rejudecată legal în dosarul Gala Bute.

Din motive inexplicabile juridic, 4 din 5 judecători au decis în cazul meu să încalce decizia CCR, care stă la baza tuturor acestor contestaţii, şi să se contrazică cu ceea ce ei înşişi au spus în celelalte cazuri, care toate sunt acum în rejudecare, iar cei implicaţi sunt toţi evident în libertate.

Trec peste toate argumentele constituţionale prezentate de specialişti, de ce această decizie nu poate fi aplicată, şi mă rezum la analiză raportată la cazul meu.

Evident că nu putem vorbi de risc sistemic de impunitate, când este în discuţie un singur dosar în care decizia CCR mai putea fi aplicată în România în dosarul Gala Bute.

Sistemic înseamnă categorii întregi de persoane sau fapte, iar despre prescripţie nu poate fi vorba ea intervenind pentru fapte de care sunt acuzată, peste cel puţin 4 ani.

Cum au luat aceşti judecători o decizie atât de ilegală? Rămâne să aflăm ce s-a întâmplat de fapt pe 7 aprilie”, a scris, duminică, pe Facebook, Elena Udrea.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.