Eclipsă parţială de Lună pe 16 iulie, în ziua în care se împlinesc 50 de ani de la lansarea misiunii Apollo 11 1
Ultima Ora Social

Eclipsă parţială de Lună pe 16 iulie, în ziua în care se împlinesc 50 de ani de la lansarea misiunii Apollo 11

La exact 50 de ani de la lansarea misiunii Apollo 11, în data de 16 iulie 1969, Luna va oferi marţi spectacolul unei eclipse parţiale care va putea fi admirată din majoritatea regiunilor Terrei, informează Agerpres.

„Eclipsa va fi vizibilă în Africa, o mare parte din Europa şi din Asia, din partea estică a Americii de Sud şi partea vestică a Australiei”, a precizat Societatea Astronomică Regală (RAS), cu sediul la Londra, într-un comunicat.

O eclipsă de Lună are loc atunci când Soarele, Pământul şi Luna sunt aliniate, iar satelitul nostru natural se află în umbra Pământului.

Marţi, doar o porţiune din Lună se va afla în umbra Pământului, iar eclipsa va fi doar parţială. „Circa 60% din suprafaţa vizibilă a Lunii va fi acoperită de umbră”, a precizat RAS.

Lipsită de lumina razelor Soarelui, Luna se întunecă şi capătă o nuanţă cărămizie, întrucât atmosfera terestră deviază razele roşii ale luminii solare către interiorul său de umbră.

Eclipsa parţială va începe la ora 20:01 GMT şi va atinge faza maximă la ora 21:30 GMT.

Spectacolul astronomic se va încheia la ora 22:59 GMT.

Eclipsa va putea fi observată cu ochiul liber, fără să existe vreun pericol pentru vedere, aşa cum se întâmplă în cazul eclipselor de Soare. Cei care au la dispoziţie instrumente precum binoclul, luneta sau telescopul pot admira mai bine fenomenul, cu condiţia unui cer senin.

Momentul va putea fi imortalizat cu ajutorul unui aparat de fotografiat, dacă este folosit şi un trepied, recomandă astronomii.

Eclipsa va fi vizibilă şi din România.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.