FOTO. Echipa Hunedoarei a obținut Locul I la cel mai mare concurs de preparat porcul din Ungaria. A învins 32 de echipe din opt țări

Concursul care aduce mii de oameni din toată Europa a revenit în acest an, după un an de pauză, în localitatea Győrvár, din Ungaria.

33 de echipe din opt țări s-au întrecut în măiestria preparării produselor din carne de porc, iar echipa Hunedoarei a ieșit învingătoare, scrie hunedoaramea. ro.

România a avut, anul acesta, patru echipe în concurs – două din județul Hunedoara, una chiar din municipiul Hunedoara (cea câștigătoare) și una din comuna Mărtinești, alături de alte două echipe din secuime. Alături de acestea, au concurat echipe din Serbia, Slovacia, Slovenia, Croația, Ucraina, Austria și din țara gazdă, Ungaria.

FOTO. Echipa Hunedoarei a obținut Locul I la cel mai mare concurs de preparat porcul din Ungaria. A învins 32 de echipe din opt țări 1

Standul hunedorenilor a fost plin de culoare și mireasmă – de usturoi, cimbru, tarhon, fără îndoială parfumata boia – că doar era la ea acasă. Echipa s-a pregătit încă din țară. Au dus mici de Bulbucan – celebrii mici imenși care se vând în județul Hunedoara, virșli, care își au originile tot în județul Hunedoara, făcuți de ei din carne de oaie, capră și porc, au tăiat un porc și au făcut cârnați afumați, slăninuțe hițuite (afumate cu fum fierbinte), maioș (pateul din ficat de porc, carne mai grăsuță, ceapă călită în untură, o idee de ienibahar și un vârf de zahăr) și alte bunătăți care au amețit toate simțurile publicului și au convins definitiv juriul.FOTO. Echipa Hunedoarei a obținut Locul I la cel mai mare concurs de preparat porcul din Ungaria. A învins 32 de echipe din opt țări 2 FOTO. Echipa Hunedoarei a obținut Locul I la cel mai mare concurs de preparat porcul din Ungaria. A învins 32 de echipe din opt țări 3 FOTO. Echipa Hunedoarei a obținut Locul I la cel mai mare concurs de preparat porcul din Ungaria. A învins 32 de echipe din opt țări 4

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.