Dezastru în sportul românesc. NU MAI AVEM GIMNASTE LA PATRU APARATE 1
Ultima Ora Sport

Dezastru în sportul românesc. NU MAI AVEM GIMNASTE LA PATRU APARATE

După eșecul de la Cupa Mondială de la Doha, Qatar, cand nicio gimnastă tricoloră n-a prins finalele pe aparate, am așteptat cu înfrigurare și Concursul Internațional de la Jesolo, Italia, o competiție destul de prestigioasă, la care participă sportive din toată lumea. Sunt întâlniri sportive unde își fac intrarea gimnaste ce bat la porțile afirmării și care vor să fie remarcate de juriile de concurs. N-am rupt inima târgului nici aici, pentru că, la senioare, echipa s-a clasat pe locul 5, din tot atâtea participante, iar la junioare fetele noastre au prins locul 6, din nouă team-uri înscrise în concurs.

La individual compus, concurs câștigat de americanca Emma Malabuyo, cu 55,868 puncte, fetele noastre s-au clasat pe următoarele locuri:
12. Denisa Golgotă 51,934
22. Nica Ivănuș 49,833
23. Carmen Ghiciuc 49,800
29. Maria Holbură 48,133
33. Ana Maria Ocolișan 46,467

În finalele pe aparate, doar două sportive au prins trei aparate (la paralele inegale nu am avut reprezentantă), după cum urmează:
Sărituri
– Denisa Golgotă, locul 4 cu 14,067 (a câștigat chinezoaica Jinru, cu 14,283)
Bârnă
– Nica Ivănuș, locul 6, cu 11,500 ( a câștigat americanca Malabuyo, cu 14,300)
Sol
– Aceeași Nica Ivănuș, locul 7, cu 12,433 (victorie pentru Malabuyo, cu 14,167)

La junioare, România a deplasat o echipă formată din patru gimnaste: Julia Berar, Silvia Sfiringa, Ana Maria Puiu și Antonia Duță.
În concursul la individual compus, Julia Berar s-a clasat pe locul 12, cu 50,300 puncte (a câștigat rusoaica Vladislava Urazova, cu 54,600 puncte), Sfiringa a prin poziția 20, cu 49,766, Maria Puiu a ocupat locul 288, cu 48,167 puncte, iar Duță n-a putut mai sus de locul 33, cu 47,668 puncte. În finalele pe aparate, doar Julia Berar a prins concursul la bârnă, unde a ocupat locul 2, cu 13,133 puncte, după Urazova, cu 13,967 puncte.

Concluzia este clara – la senioare avem numai gimnaste anonime, care n-au în spate un CV impresionant. În afară de Golgotă, care are în palmares trei medalii la Europenele de junioare din 2016 (aur la sol, argint la sărituri și bronz pe echipe), în rest,nicio altă gimnastă nu a bifat performanțe la europene, mondiale sau jocuri olimpice. E clar că de la cele două mari ratări pentru a prinde Olimpiada de la Rio, din 2016 (Mondialul de la Glasgow, din 2015, și Concursul de calificare din prim[vara lui 2016), la federația de Gimnastică nu s-a mai făcut nimic concret, nu tu programe, nu tu selecții, nu tu antrenamente, nimic, nimic – nici măcar schimbarea președintelui Stoica, înlocuit la Adunarea Generală cu fosta mare gimnastă Andreea Răducan n-a adus acea emulație, acel drum sănătos spre marile performanțe.

Și nici perspective să se facă ceva bun în gimnastica feminine nu sunt, pentru că Stoica n-a plecat din capul mesei și are o influență nefastă asupra Andreei Răducan și întreg Comitetul de Conducere. Oamenii din țară sunt nemulțumiți, pentru că munca lor nu este apreciată, iar noile selecții se fac pe criterii subiective (promitem să dezvoltăm și acest subiect!). Nu s-a spus adevărul, după Olimpiada de la Rio, nimeni nu și-a asumat greșelile, iar fostul președinte executive, acum de ”onoare”, a-ndrăznit să le facă pe fetele din lotul olimpic 2013-2016, labile psihic, nepregătite, neadaptabile la effort. Niciun cuvânt despre bellu și Bitang, care au luat doar banii dați de MTS, fără să-și facă treaba, niciun cuvâtn despre bătăile administrate fetelor de către Lucian Sandu, ioan Coroiu și Adela Popa, niciun cuvânt despre medicul lotului de atunci, Mihaela Beldie, actualmente Dobranici, care n-a tratat-o la timp pe Ștefania Orzu, un copil care a plecat de la Izvorani în cărucior de handicapat (fata face și acum recuperare să meargă correct, după ce a avut două intervenții chirurgicale extrem de grele).

Nu dăm, deocamdată, nicio șansă gimnasticii feminine, pentru că Răducan nu spune adevărul și se ferește să-i arate cu degetul pe Bellu și Bitang, care sunt nașii copilului ei. Se încearcă resuscitarea câtorva gimnaste senioare, unele aflate în preajma vârstei de 20 de ani, dar fără adevăr și fără o generație nouă, sănătoasă, fără antrenori și ei sănătoși la minte și dornici să facă performanțe, nu vom ieși din acest marasm. Și chiar dacă în urma lui Bellu și Bitang a rămas doar praful, pentru că ei n-au avut discipoli, poate se găsesc tineri îndrăzneți, care să aibă un proiect de succes. Dar Răducan îi ține pe Forminte, pe Sandu, pe Popa, garda veche și ruginită, învățată să facă performanțele cu palma, cu șutul în cur, cu înfometarea și cu săculețul de nisip agățat de glezne (îți aduci aminte, Adela Popa!).

În felul acesta nu vom avea nicio șansă să ajungem la Tokyo, poate doar Stoica să se ducă, pentru că face parte din comitete și comiții internaționale. Mai mult, nu se va mai repeta situatia din 2016, când fostul președinte COSR, Alin Petrache, nu prea îl avea la inimă și i-a refuzat deplasarea la Rio. Acum este și membru al COSR, iar șef este fostul campion de la scrimă, Mihai Covaliu, un om de altfel foarte șters și ușor influențabil, pentru un experimentat ca Stoica!

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.