Dacia prezintă primul model sută la sută electric. Vezi cum arată Spring 3
Ultima Ora Social

Dacia prezintă primul model sută la sută electric. Vezi cum arată Spring

Primul model 100% electric de la Dacia, botezat Spring, va fi prezentat, joi, de către francezii de la Renault în cadrul evenimentului dedicat mobilităţii electrice, Renault eWays, organizat la Paris.

Dacia Spring, primul model 100% electric al gamei, prefigurează o maşină încadrată pe segmentul mini cu 5 uşi şi 4 locuri ce va fi disponibilă din anul 2021, potrivit constructorului auto de la Mioveni.

Noul autoturism afişează atributele recunoscute ale mărcii, respectiv: simplitate, robusteţe şi accesibilitate, iar versiunea de serie vizează o autonomie de circa 200 km conform normelor WLTP.

Conform fişei tehnice, Dacia Spring va avea o caroserie de culoare gri închis, cu elemente decorative portocalii fluorescente, protecţii laterale şi de scuturi integrate în barele faţă şi spate.

Dacia prezintă primul model sută la sută electric. Vezi cum arată Spring 4

În acelaşi timp, oficialii de la Dacia susţin că modelul Spring reprezintă o soluţie ideală pentru noile servicii de mobilitate, precum flotele de vehicule în car-sharing, iar versiunea de serie va fi propusă şi pe această piaţă, în care Grupul Renault este deja angajat cu cea mai mare flotă de vehicule în car-sharing din Europa, respectiv 7.800 de unităţi Zoe, Kangoo Z.E. şi Twizy.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.