Calendar creștin-ortodox, 26 iulie. Sfântul Ermolae; Cuviosul Ioanichie cel Nou de la Muscel

Sfântul Cuvios Ioanichie Schimonahul este unul din cei mai renumiți sihaștri care s-a nevoit pe Valea Chiliilor în primele decenii ale secolului al XVII-lea.

Se crede că Sfântul Cuvios Ioanichie  era cu metania din Mănăstirea Cetățuia Negru Vodă de alături.

S-a nevoit timp de 37 ani într-o peșteră, mai jos de biserica rupestră de pe masivul Cetățuia din Valea Chiliilor.

În anul 1638 a trecut la Domnul. Abia în anul 1944, sfintele sale moaște au fost descoperite de părintele Pimen Barbieru, egumenul Schitului Cetățuia Negru Vodă.

Din cauza regimului comunist ateu, moaștele Sfântului Cuvios Ioanichie au fost reânhumate, pentru că la începutul anilor 1990 să fie deshumate de părintele stareț, protosinghelul Modest Ghinea. Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel a fost trecut în rândul sfinților în anul 2009.

Sfântul Ermolae, pomenit cu Sfântul Ioanichie
Sfântul Ermolae, pomenit cu Sfântul Ioanichie

Sfântul Ermolae a fost preot în Nicomidia în timpul împăratului Maximian (286-305).

Sfântul Ermolae s-a numărat printre cei două mii de mucenici arși de vii din porunca împăratului.

Însă, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Ermolae, împreună cu alți doi preoți, Ermip și Ermocrat au scăpat nevătămați din foc.

Din viața Sfântului Pantelimon aflăm că acesta trecea în fiecare zi prin față casei lui Ermolae.

Într-o zi, Sfântul Ermolae l-a poftit în casă și i-a spus că Hristos este singurul doctor adevărat, care a venit să ne mântuiască fără plata.

La auzul acestor cuvinte, în Pantelimon s-a aprins dorul după Hristos, încât, la scurt timp, a primit botezul de la acesta.

Sfântul Ermolae a fost torturat și omorât prin decapitare împreună cu preoții Ermip și Ermocrat.

Tot în această zi, facem pomenirea:- Sfintei Mucenițe Paraschevi din Roma;- Sfintei Cuvioase Mucenițe Oreozila;- Sfântului Cuvios Ignatie Stironitul;- Sfântului Mucenic Apion;- Sfântului Moise Ungurul;- Sfântului Iacob din Alaska;- Sfintei Mucenițe Ierusalima;

Maine facem pomenirea Sfantului Mucenic Pantelimon

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.