Sfântul Cuvios loan, ucenicul Sfântului Grigorie Decapolitul. Calendar creștin-ortodox,18 aprilie

Sfântul Cuvios Ioan încă de tânăr a urmat calea monahală fiind ucenic al Sfântului Grigorie Decapolitul. În timpul iconoclasmului, aceștia umblând prin cetate, îi întăreau pe creștini în dreapta credință, pentru a nu cădea în erezie. Din acest motiv împăratul Leon Armeanul i-a supus la numeroase torturi.

După moartea Sfântului Grigorie Decapolitul, Cuviosul loan a devenit stareț al Mănăstirii Decapole din Constantinopol. Sfântul Cuvios Ioan, s-a mutat la Domnul la anul 820.

Calendar creștin ortodox. 20 noiembrie 2018. Sfântul Grigorie Decapolitul
Sfântul Grigorie Decapolitul

Cuviosul losif, Scriitorul de Cântări, l-a îngropat cu cinste lângă mormântul Sfântului Grigorie.

Troparul Sfântului Cuvios Ioan

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ioan, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu că să mântuiască sufletele noastre.

Tot în această zi, facem pomenirea:- Sfântului Cosma, episcopul Calcedonului;

– Preacuvioasei Atanasia;

– Sfântului noului mucenic Ioan cel din Ianina;

– Sfântului noului mucenic Ioan Culica;

Mâine,19 aprilie, facem pomenirea Sfântului Cuvios Ioan de la Lavra Veche și a Sfântului Mucenic Pafnutie.

Sursă: CrestinOrtodox.ro

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.