
Cutremur în Poliția Română. Procurorii DNA îl decapitează șeful de la Rutieră
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 25.10.2019, a inculpaţilor:
VEZETEU VALENTIN, comisar de poliţie, şeful Serviciului Sistematizări din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (D.G.P.M.B.) – Brigada Rutieră, pentru săvârşirea infracţiunilor de :
– trafic de influenţă,- dare de mită,
Persoană fizică fără vreo funcţie publică, pentru săvârşirea infracţiunilor de:- cumpărare de influenţă,
– dare de mită.
În ordonanţele procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada aprilie – 18 octombrie 2019, inculpatul Vezeteu Valentin, în calitatea menţionată mai sus, la cererea celuilalt inculpat, cercetat într-un dosar penal pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul circulaţiei, ar fi promis că îşi va folosi influenţa dată de funcţia sa de şef în cadrul D.G.P.M.B. – Brigada Rutieră, pentru a-i determina pe colegii săi din cadrul Poliţiei Staţiunii Poiana Braşov care instrumentau cauza respectivă, să acţioneze în scopul propunerii unei soluţii de clasare.
Pentru „serviciile” sale, inculpatul Vezeteu Valentin ar fi acceptat de la celălalt inculpat un sejur în valoare de 1.100 lei la un hotel de patru stele situat în staţiunea Poiana Braşov..



Comentarii