CSM București și-a luat revanșa în fața campioanei Vâlcea, în Supercupa României 5
CSM București și-a luat revanșa în fața campioanei Vâlcea, în Supercupa României
Ultima Ora Sport

CSM București și-a luat revanșa în fața campioanei Vâlcea, în Supercupa României

Neagu:”Am fost mai bune de la început până la final”

Cu o zi înainte de împlinirea celor 31 de ani, căpitanul „tigroaicelor”, Cristina Neagu, a primit cadoul perfect de aniversare: CSM București a cucerit Supercupa României, după ce a învins-o pe rivala SCM Rm. Vâlcea cu scorul de 29-23.

La Brașov, bucureștencele și-au trecut în palmares cel de-al treilea trofeu, după cele cucerite în 2016 și 2017. Nerefacută complet după accidentarea suferită în decembrie la Campionatul European din Franța, Cristina Neagu a trăit meciul de pe banca de rezerve și le-a încurajat în permanență pe colegele sale.

 „Le-am și spus fetelor că nu-mi doresc nimic altceva decât să câștigăm Supercupa și să putem să sărbătorim după aceea. Ne-am dorit să începem cu dreptul acest sezon, pentru că, așa cum am spus în fiecare an, avem din nou o echipă nouă, cu foarte multe jucătoare noi. Pe lângă asta, câteva dintre noi suntem și accidentate și nu putem să ajutăm echipa în momentul de față. Pentru noi era extrem de important să pornim cu dreptul și să câștigăm acest trofeu. De la început până la sfârșit, CSM a fost echipa mai bună. Fetele au luptat, în condițiile în care Andrea și Nora au avut ceva probleme de sănătate și nu s-au putut antrena decât în ultima săptămână împreună cu echipa. Pentru momentul de față suntem bine, cu siguranță că este foarte mult spațiu pentru a îmbunătăți jocul echipei. E bine, suntem fericiți, am meritat cu prisosință acest trofeu. Am gesticulat foarte mult, am țipat, m-am enervat, am încercat să vorbesc cu arbitrii, să le încurajez și pe fete. E foarte greu de pe bancă, dar sunt bucuroasă că am avut această șansă să trăiesc aproape de teren această victorie complet meritată”   –Cristina Neagu, căpitan handbal CSM București.

CSM București și-a luat revanșa în fața campioanei Vâlcea, în Supercupa României 6

Ryde:”Apărarea noastră a fost prea puternică pentru Vâlcea”

 Aflat la primul meci oficial pe banca tehnică a CSM-ului, antrenorulTomas Ryde este mulțumit de prestația jucătoarelor sale.

„Au fost câteva probleme în prima repriză, am primit multe eliminări, unele date prea ușor. Apărarea noastră a fost însă atât de puternică, încât Vâlcea nu a putut să o depășească. Andrea Lekic a făcut un joc foarte bun pe post de playmaker. A fost un meci important, toată săptămâna ne-am pregătit pentru el, e important că l-am câștigat, înseamnă că avem încredere unii în alții și în ceea ce facem”  – Tomas Ryde, antrenor CSM București.

Pintea, cea mai bună jucătoare a Supercupei

CSM București a dat și MVP-ul Supercupei. Autoare a șase goluri, Crina Pintea, aflată și ea la primul meci oficial în tricoul „tigroaicelor”, a fost desemnată cea mai bună jucătoare a meciului.

„Eu mă bucur foarte mult de ceea ce mi se întâmplă, sunt foarte fericită pentru perioada asta prin care trec acum. Pentru noi este important, pentru că am mai pus o liniuță la ceea ce noi ne dorim. Suntem mulțumite, normal că mai este de lucru, dar timpul a fost foarte scurt. Am încercat să punem la punct foarte multe lucruri. Având în vedere că au venit foarte multe jucătoare noi, am reușit să omogenizăm echipa”   – Crina Pintea, handbalistă CSM București.

CSM București și-a luat revanșa în fața campioanei Vâlcea, în Supercupa României 7

Vâlcencele n-au găsit antidot pentru „tigroaice”

Campioanele en-titre de la SCM Rm. Vâlcea speră sa treacă repede peste înfrângerea în fața CSM-ului, cu atât mai mult cu cât greul abia acum începe, odată cu startul sezonului în Liga Florilor și Liga Campionilor.

„Este dureroasă orice înfrângere. Am luat destul de multe goluri, nu am reușit să o anihilăm pe Crina … Vom încerca să trecem cât de repede peste acest rezultat, campionatul abia începe. Noi trebuie să ne gândim la noi, să ne iasă lucrurile, să punem la punct în principal faza de apărare. Eu cred că vom strânge rândurile și ne vom reveni”   – Mădălina Zamfirescu, handbalistă SCM Rm. Vâlcea.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.