Crima din Caracal. Judecătorii îi dau decisiva Vioricăi Dăncilă. Premierul nu mai are scăpare

Premeirul Viorica Dăncilă a repetat în nenumărate rânduri că nu are de gând să abroge modificările aduse legilor justiției, modificări care au eliberat din pușcării sute de criminali, pedofili sau violatori.

Judecătorii din România îi reamintesc șefei PSD, Viorica Dăncilă, că aceste modificări au făcut posibilă și crima odioasă din Caracal, în care o tânără de 16 ani, Alexandar și-a pierdut viața.

Asociaţia „Forumul Judecătorilor din România” solicită Parlamentului să abroge fără întârziere toate modificările legislative pe care le-a adus în ultimii doi ani legilor justiţiei şi codurilor penale, de natură să afecteze independenţa justiţiei şi combaterea infracţionalităţii, iar Guvernului să asigure organelor de urmărire penală finanţarea necesară şi mijloacele tehnice fără de care descoperirea şi anchetarea faptelor grave de violenţă sau de corupţie nu sunt posibile.

”Prin aceste modificări legislative posibilitatea organelor de urmărire penală de a desfăşura anchete eficiente prin administrarea rapidă a probelor a fost considerabil afectată, iar magistraţii au fost expuşi unor anchete penale şi disciplinare derulate de Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie, şi respectiv de Inspecţia Judiciară. La aceste modificări legislative s-a adăugat reglementarea recursului compensatoriu, care a permis eliberarea imediată a mii de deţinuţi condamnaţi pentru fapte de corupţie, dar şi pentru infracţiuni de violenţă.

Toate aceste reglementări sau omisiuni de reglementare, ce au fost adoptate sub pretextul corectării unor închipuite abuzuri în justiţie create de «statul paralel», de «binom» sau de «protocoale», au avut ca efect favorizarea unor persoane condamnate pentru fapte corupţie şi au slăbit în acelaşi timp fundamentele statului de drept prin lăsarea organelor de urmărire penală fără instrumentele tehnice şi legislative esenţiale în activitatea lor, punând astfel în pericol a viaţa şi siguranţa tuturor cetăţenilor români. Aceste critici le-am exprimat prin comunicatele adresate opiniei publice, prin protestele pe care le-am organizat pe treptele instanţelor, şi prin memoriile semnate de mii de magistraţi.

„În aceste condiţii solicităm parlamentului să abroge fără întârziere toate modificările legislative pe care le-a adus în ultimii doi ani legilor justiţiei şi codurilor penale, de natură să afecteze independenţa justiţiei şi combaterea infracţionalităţii, iar guvernului să asigure organelor de urmărire penală finanţarea necesară şi mijloacele tehnice fără de care descoperirea şi anchetarea faptelor grave de violenţă sau de corupţie nu sunt posibile. Aceste măsuri ar putea asigura eficienţa reală a activităţii organelor de urmărire penală, iar nu organizarea unui referendum costisitor, inutil, în condiţiile în care majorarea pedepselor pentru infracţiunile grave de violenţă nu se poate realiza decât printr-o lege, pe care parlamentul o poate adopta în orice moment, şi inapt să sprijine în mod real activitatea de investigare a faptelor penale grave”, arată judecătorii într-un comunicat remis presei.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.