Ceauşescu
Ultima Ora

Costumul de vânătoare a DICTATORULUI Ceauşescu, licitat la 700 de euro

Costumul de vânătoare care a aparţinut lui Nicolae Ceauşescu a fost adjudecat, miercuri seara, la suma de 700 de euro la licitaţia „Epoca de aur”, organizată de Artmark.

Costumul de vânătoare a fost realizat de firma Eduard Kettner şi a fost însoţit de certificat RA-APPS. La licitaţie au fost cumpărate şi cizmele de vânătoare marca Atlas-65 şi şapca de vânătoare ale lui Ceauşescu, la 700 de euro, respectiv la 400 de euro.

Între loturile adjudecate s-au numărat şi: o pălărie a Elenei Ceauşescu, tip melon, marca „Întreprinderea de blănărie Vidra-Orăştie”, din lână – la 800 de euro, plic şi pantofi cu toc din piele de culoare verde tot ai Elenei Ceauşescu – la 600 de euro, un set format din tavă şi vază cu monograma Nicolae Ceauşescu – la 500 de euro, o machetă tractor dăruită de „Uzina Tractorul Braşov” lui Nicolae Ceauşescu – la 400 de euro. Toate aceste obiecte au avut certificate RA-APPS.

De asemenea, au fost cumpărate: o păpuşă primită cadou de către cuplul Ceauşescu – la 15 euro, o sticlă cu pepsi, provenind din stocul de protocol (cc. 1980) – la 50 de euro, o fotografie privată, de colecţie, cu Elena Ceauşescu într-un moment de relaxare (1959) – la 200 de euro, o fotografie de presă înfăţişându-l pe Nicolae Ceauşescu alături de Fidel Castro (Bucureşti, 1972) – la 350 de euro, două fotografii personale, reprezentând-o pe Elena Ceauşescu pe plajă, – la 450 de euro, două tomuri „Las Bases”, cu dedicaţia preşedintelui Argentinei Juan Peron pentru Nicolae Ceauşescu (1973), – la 800 de euro.

La licitaţie au fost adjudecate şi câteva obiecte inedite: două indicatoare de telefon urban şi de Poştă Telegraf-Telefon-Radio (circa 1970-1980), – fiecare la 100 de euro, două pachete de ţigări marca „Litoral” şi „Pescăruş” – 25 de euro, un săpun „Oana” din anii 1980 – la 10 euro, o hârtie igienică produsă de Fabrica de hârtie Buşteni în anii ’80 – la 10 euro, un carnet de bonuri pentru alimente (3 ianuarie 1945) – la 75 de euro.

Cele mai bine vândute loturi ale licitaţiei au fost o tapiserie din lână reprezentându-i pe soţii Ceauşescu alături de părinţii lui Nicolae Ceauşescu şi un covor din lână „Erou al Neamului” reprezentându-l pe Nicolae Ceauşescu (cca 1975), fiecare la 1.600 de euro, un satin chinezesc primit de familia Ceauşescu cu ocazia ultimei vizite în China în octombrie 1988 – la 1.200 de euro.

Marţi, Artmark a organizat Licitaţia de artă postbelică şi contemporană, cele mai bine vândute loturi fiind lucrările: „La fereastră” de Ion Ţuculescu şi „Portes” de Horia Damian, la 14.000 de euro, respectiv la 10.000 de euro.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.