Corespondență de pe front. Ce spun clienții despre performanțele H145M 3
Ultima Ora Externe

Corespondență de pe front. Ce spun clienții despre performanțele H145M

Elicopterul de tip H145M își face o intrare în forță, anul acesta, cu 3 aparate livrate în luna mai Ungariei. Alte țări, precum Luxemburg, Serbia, Thailanda, Germania, au început să utilizeze aceste elicoptere eficiente din punct de vedere al costurilor și care reprezintă o soluție în contextul noilor amenințări la adresa securității globale.

Versiunea militară a elicopterului compact, bimotor H145 combină agilitatea cu performanța și rezistența. În curând, acesta va fi disponibil în varianta rotorului cu cinci pale care este deja pe piață în varianta civilă, oferind capabilități sporite în privința greutății maxime la decolare și a manevrabilității. Tehnologia avansată face ca H145M să fie elicopterul cel mai  silențios din această categorie.

Dincolo de aceste avantaje, H145M este un aparat de luptă versatil. Sistemul modular de armament HForce  crește capabilitatea în misiune, datorită prezenței computerului pentru misiuni multiple și a armamentului. În plus, capacitatea de a fi detașat rapid pe teren este un atuu important. H145M încape într-un A400M sau C17 și poate fi transportat pentru misiuni de căutare și salvare, de luptă, de recunoaștere și atac, toate acestea în condițiile integrării comunicării și coordonării în sistemul de transfer de date digital.

Germania, Serbia, Ungaria și Thailanda, printre clienții H145M

Încă de la lansarea sa, prin comanda de 15 elicoptere venită din partea Bundeswehr – Forțele Armate Germane, baza de clienți pentru  H145M crescut și astăzi include țări precum Luxemburg (2 aparate), Serbia (9), Forțele Navale thailandeze (5) și Ungaria (20).

Corespondență de pe front. Ce spun clienții despre performanțele H145M 4

Serbia a recepționat primul H145M în iunie 2019, aparatul fiind operat de forțele aeriene și de Ministerul de Interne. În noiembrie 2019 a fost livrat Guvernului luxemburghez primul dintre cele 2 aparate, pentru misiuni de apărare și securitate. În aceeași lună, 2 aparate H145M au fost livrate Forțelor Armate ale Ungariei. În decembrie, Bundeswehr a primit primul dintre cele 7 aparate comandate în configurație LUH SAR – Light Utility Helicopter Search and Rescue, care este dotat cu camere video de înaltă performanță, proiectoare, sisteme de localizare a balizelor de urgență, echipament medical complet, trolii pentru salvare și cârlige.

Un portofoliu extins de misiuni

Clienții care folosesc deja H145M s-au declarat satisfăcuți de performanțele elicopterului. Piloții Forțelor Armate din Ungaria au până acum aproximativ 200 de ore de antrenament pe acest aparat. „Este mult mai ușor să zbori cu un H145M decât cu orice alt elicopter din vechea flotă a Ungariei”, a spus lt-col Zsolt Simon, șeful Departamentului de Antrenament pentru Zbor și comandant adjunct al Bazei de elicoptere HDF 86 de la Szolnok.

Piloții apreciază și abordarea digitalizată a mentenanței H145M, care reduce timpul de evaluare a aparatelor și pregătirea pentru misiuni. „Este mai simplu și mai modern să operezi aceste elicoptere decât cele vechi. Chiar și munca fizică durează mult mai puțin când, de exemplu, elicopterele trebuie pregătite, evaluate sau când urmărim un proces de detectare a erorilor”, a spus maior Tamas Bagi, comandantul escadrilei de mentenanță a H145M.

Armata germană a avut ocazia să folosească pentru prima dată noua versiune H145M LUH SOF (Special Operations Forces) la antrenamentul trupelor speciale nigeriene, în regiunea Sahel din Sahara, confirmând capabilitățile multi-misiune ale elicopterului.

99% disponibilitate pentru misiune

Interesul crescut față de H145M se explică prin faptul că elicopterul este eficient din punct de vedere al costului, fiind rezultatul unui program matur, cu experiență în livrarea comenzilor în termen de un an și jumătate. O  platformă de suport performantă contribuie la rata ridicată de disponibilitate a elicopterului. De exemplu, H145M din flota Bundeswehr are o disponibilitate pentru misiune de 99%.

Mai presus însă de orice, H145M se remarcă prin versatilitate. Diferite sisteme de misiune care pot fi inserate ușor fac ca elicopterul să fie folosit pentru misiuni de recunoaștere armată, ISTAR (Intelligence, Surveillance, Target Acquisition, Reconnaissance), comandă și control, suport pentru luptă terestră, atac, misiuni antitanc, suport tactic, MEDEVAC sau CASEVAC.

“H145M și-a demonstrat calitățile în misiuni complexe. Livrările către cel mai nou client al nostru sunt o confirmare a faptului că producem un elicopter care depășește așteptările și livrează ceea ce se așteaptă de la un aparat de zbor militar”, a spus Axel Humpert, șeful programului H145M al Airbus Helicopters.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.