Copil de 12 ani, înjunghiat de alți trei minori la Iași
Ultima Ora Social

Copil de 12 ani, înjunghiat de alți trei minori la Iași

Agresorii care au înjunghiat un copil de 12 ani la locul de joacă nu au fost identificați nici până la această oră. Băiatul a fost atacat cu cuţitul de alți copii, care mai întâi l-au lovit încercând să îi fure o boxă audio portabilă. Victima a fost transportată la Spitalul „Sfânta Maria”, unde primește îngrijiri. Incidentul s-a petrecut pe o strada de la periferia Iașiului, într-o zonă cunoscută ca având o rată ridicată a infracţionalităţii, informează B1 TV.

Scene teribile au avut loc vineri seară în Iaşi. Copilul de 12 ani se afla la joacă pe un teren de sport din oraş, împreună cu alţi prieteni. La un moment dat, trei elevi au năpustit asupra lui şi i-au cărat pumni şi picioare minute întregi. Agresorii nu s-au oprit aici şi l-au înjunghiat pe băiat. Acesta a căzut la pământ într-o baltă de sânge, chiar sub ochii amicilor.

După fapta lor, cei trei minori au furat şi o boxă a victimei după care au fugit.

La faţa locului au sosit echipajele de salvare. Băiatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Nu se cunoaște dacă evenimentul a fost unul spontan sau premeditat. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.