Copiii români sunt în pericol. Ce măsuri se cer pentru nu a fi expuși la muncă forțată și periculoasă
Eurostat
Ultima Ora Social

Copiii români sunt în pericol. Ce măsuri se cer pentru nu a fi expuși la muncă forțată și periculoasă

Sunt necesare mai multe măsuri pentru a ne asigura ca niciun copil nu este expus muncii forțate și periculoase.

Din nefericire, și astăzi, la nivel mondial, 152 de milioane de copii sunt exploatați prin muncă sau vulnerabili în faţa traficului şi a sclaviei moderne.

Cu toate că România este una dintre țările europene care depune eforturi concertate pentru eliminarea exploatării prin muncă a copiilor, cu o legislaţie complexă şi organisme specializate, fenomenul nu a dispărut şi trebuie combătut în mod eficient.

Din punctul de vedere al activităţii parlamentare din România, Grupul parlamentar pentru combaterea traficului de persoane, înfiinţat în anul 2009, pe care îl coordonez, a inițiat întâlniri frecvente cu reprezentanții instituțiilor și ai ONG-urilor, a căror activitate o monitorizează şi elaborează rapoarte care să contribuie la efortul european desfăşurat în prevenirea și combaterea exploatării prin muncă a copiilor.

Majoritatea statisticilor arată însă că, în România, cei mai multi copii forțați să muncească trăiesc în mediul rural. De aceea, consider că este nevoie de implicare și abordare, cu precădere la nivel local. Există numeroase situații ascunse de ochii autorităților, în care, în loc sa meargă la școală, copiii sunt constrânși, chiar de către familie, să intre prematur pe piaţa muncii sau să devină victime ale traficului.

Este responsabilitatea noastră, a factorilor politici, a autorităţilor publice, a societății civile sau a instituțiilor religioase, să ne implicăm mai mult în prevenirea și combaterea muncii copiilor, asigurându-ne că nici un copil nu va fi forțat să muncească din cauza sărăciei și că fiecăruia i se acordă șansa de a merge la școală, de a se bucura de copilărie, pentru a putea deveni tineri sănătoși și responsabili” a declarat într-un comunicat remis newsteam.ro, președintele Angel Tîlvăr.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.