Control la Mocănița după deraierile din ultima perioadă. 12 persoane au fost rănite 1
Control la Mocănița după deraierile din ultima perioadă. 12 persoane au fost rănite
Ultima Ora Social

Control la Mocănița după deraierile din ultima perioadă. 12 persoane au fost rănite

Autoritățile din județul Maramureș încep un control la societatea din Vișeu de Sus care administrează trenul turistic Mocănița, de pe Valea Vaserului, în urma deraierilor înregistrate în ultima periodă. Într-una din accidente au fost rănite 12 persoane.

Șeful ISU Maramureș, Pavel Baltaru, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că membrii unei comisii mixte de la ISU, ITM și Poliția Transporturi vor căuta să identifice cauzele producerii deraierilor și vor verifica dacă societatea respectivă are toate avizele necesare.

„În cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență din cadrul Prefecturii Maramureș se constituie, luni, o comisie mixtă de control formată din reprezentanții mai multor instituții – ISU, ITM, Poliția Transporturi pentru a vedea din ce cauză apar aceste deraieri și disfuncționalități, dacă sunt luate toate măsurile, dacă sunt toate avizele necesare la societatea care administrează Mocănița. De asemenea, vor fi contactați și cei de la Oficiul Județean de Turism Maramureș sau cei de la CFR pe partea de șine”, a spus Baltaru.

Pe site-ul societății CFF Vișeu de Sus, turiștii sunt avertizați că orice călătorie cu trenurile turistice ale CFF Vișeu de Sus „are loc pe propria răspundere”.

„CFF Vișeu de Sus este o cale ferată forestieră, operată privat, care funcționează îndeosebi pentru transportul lemnului și de aceea nu se pot ridica pretenții în ceea ce privește transportul public de pasageri, condiții speciale de transport sau mersul trenurilor. Ora plecării, traseul și staționarea trenurilor se vor supune cerințelor producției și pot apărea oricând modificări. De aceea, nu există nicio garanție pentru anumite condiții de transport sau mersul trenurilor, chiar dacă acestea au fost deja publicate”, se arată în avertismentul citat.

Turiștii trebuie să respecte anumite norme și li se atrage atenția că șeful de tren are dreptul să interzică accesul în tren al anumitor persoane, pasagerii având voie să călătorească numai în vagoanele destinate transportului de persoane.

De asemenea se subliniază că, deoarece călătoria se face cu material rulant istoric, privilegiul de a călători în aceste vagoane cu valoare istorică compensează lipsa de confort care este, uneori, reproşată.

„Vă rugăm să arătaţi înţelegere posibilelor defecţiuni care pot apărea în timpul călătoriei şi răbdare în cazul unor întărzieri. Vă rugăm să vă adaptaţi pretenţiile personale ţinând cont de faptul că transportul se efectueză pe o cale ferată istorică, cu utilaje construite în urmă cu peste o sută de ani. Dacă, din cauze tehnice sau meteorologice, călătoria va fi întreruptă, pentru rezolvarea oricăror neînţelegeri/neplăceri, personalul societăţii vă stă la dispoziţie. Vă rugăm să vă adresaţi respectuos şi să vă păstraţi calmul”, se mai arată în textul citat.

În 10 august, locomotiva Mocăniţei a deraiat pe Valea Vaserului, în judeţul Maramureş, iar 12 persoane au ajuns la spital, rănite. În trenul de linie îngustă se aflau aproximativ 200 de persoane.

Câteva zile mai târziu a deraiat un vagon al Mocăniţei, însă nu au fost victime.

Traseul Mocăniţei are o lungime de peste 46 de kilometri, o cursă zilnică tur-retur având o durată de cinci ore şi jumătate, între orele 9 – 14.30.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.