Avertizare de Cod Galben de viscol și ninsori în 14 județe din țară
Avertizare de Cod Galben de viscol și ninsori în 14 județe din țară
Ultima Ora Social

Codul galben de viscol, prelungit până la ora 15.00 pentru mai multe zone ale Moldovei

Codul galben de viscol, prelungit până la ora 15.00 pentru mai multe zone ale Moldovei

Codul galben de viscol a fost prelungit până la ora 15.00 pentru mai multe zone din patru județe ale Moldovei, unde continuă să ningă și vântul suflă puternic, conform mediafax.ro

Potrivit meteorologilor, în mai multe zone din județele Vaslui, Bacău, în zona joasă a județului Neamț și în tot județul Iași va mai fi viscol până la ora 15.00 și va continua să ningă moderat cantitativ.

De asemenea, în vâteva localități din județul Vaslui vântul suflă cu 50 – 55 kilometri pe oră, determinând și transport de zăpadă.

Șapte județe din zona Moldovei, respectiv Buzău, Vrancea, Galați, Vaslui, Bacău, Neamț și Iași, au fost până vineri, la ora 12.00 sub atenționare cod galben de viscol și ninsori.

În paralel, este în vigoare și o informare meteo de ninsori, care arată că, începând de joi după-amiază, aria precipitațiilor se va extinde dinspre sud-vest și va cuprinde treptat sudul, estul și centrul țării. În Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și a Moldovei vor fi perioade cu ninsori, în general moderate cantitativ, ce vor depune strat nou de zăpadă, local mai consistent. În Dobrogea și înextremitatea de est a Munteniei vor fi precipitații mixte favorizând pe spații mici formarea poleiului.

Vor fi intensificări temporare ale vântului în estul teritoriului și în zona montană înaltă, cu rafale în medie de 50…60 km/h, viscolind sau spulberând zăpada. În prima parte a zilei de vineri (11 ianuarie) vântul se va intensifica și în sudul Olteniei, unde va determina transport de zăpadă, precum și în Dobrogea.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.