
Cod PORTOCALIU de polei în Bucureşti şi zece judeţe; Autostrada Soarelui, închisă
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, atenţionări cod portocaliu de polei pentru municipiul Bucureşti şi zece judeţe. Atenţionările sunt în vigoare până la ora 18.00.
În municipiul Bucureşti meteorologii anunţă depuneri semnificative de polei, mai ales pe conductori, arbori şi obiecte din apropierea solului.
De asemenea, judeţele Ialomiţa, Prahova, Argeş, Giurgiu, Brăila, Dâmboviţa, Teleorman, Buzău, Ilfov şi Călăraşi sunt sub cod portocaliu de polei.
Atenţionările sunt în vigoare până la ora 18.00.
De asemenea, Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulația rutieră a fost restricţionată pentru toate categoriile de autovehicule pe A2, între Fundulea și Drajna (km 36+000 – km 105+000) pe ambele sensuri din cauza fenomenului meteo de ploaie înghețată care generează apariția spontană a poleiului.
Rută ocolitoare: Fundulea – DN 3 – Lehliu – DN 3A – Drajna.
Prevederile legale în vigoare interzic circulaţia autovehiculelor neechipate cu anvelopele de iarnă, fără a face referire la vreo dată calendaristică, atât timp cât drumurile publice sunt acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.



Comentarii