Ploi torențiale
Ploi torențiale
Social Ultima Ora

Cod galben de vreme instabilă şi ploi în zone din 15 judeţe, până miercuri dimineaţa. Vezi zonele afectate

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o atenţionare Cod galben de ploi însemnate cantitativ şi instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă până miercuri dimineaţa în zone din 15 judeţe.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 27 septembrie, ora 11:00 – 28 septembrie, ora 6:00, în Banat, Oltenia, sudul Crişanei, vestul şi sud-vestul Transilvaniei, vestul Munteniei şi la munte vor fi averse, pe alocuri însoţite, îndeosebi în sud-vestul teritoriului, de descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină, conform ANMH.

De asemenea, în intervale scurte de timp, precum şi prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25 – 30 l/mp şi izolat 40 – 50 l/mp.

Cod galben de vreme instabilă şi ploi în zone din 15 judeţe, până miercuri dimineaţa. Vezi zonele afectate 3

Judeţele vizate de noua atenţionare Cod galben sunt: Teleorman, Dolj, Olt, Argeş, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Cluj, Bihor, Arad şi Timiş.Meteorologii precizează că manifestări de instabilitate atmosferică vor fi şi în restul teritoriului.În Bucureşti, intervalul de prognoză analizat va fi caracterizat de înnorări şi de probabilitatea pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului va fi mai ridicată seara şi la începutul nopţii.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 25 de grade, iar cea minimă va oscila între 11 şi 13 grade.

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.