Catedrala Mântuirii Neamului, în cifre

Are 120 de metri înălţime, în vârful crucii, cu 34 de metri mai mult decât Casa Poporului.

La construcţia fundaţiei au fost turnaţi 25.000 de metri cubi de beton şi aproximativ 5.000 de tone de armătură. Are opt lifturi care duc la o zonă de „belvedere”, de unde poate fi văzut orașul, două săli polivalente dotate cu altare, care vor funcţiona ca biserici: una la 16 metri adâncime, iar cealaltă la 11 metri.

Așa arată ideea lui Eminescu, cu o zi înainte de Sfințire: Catedrala Mântuirii Neamului

În perimetrul de la subsol mai sunt construite 42 de cripte, patru buncăre antiatomice, un muzeu al creştinismului şi diverse spaţii pentru comunicare media.Pot intra la slujbe 5.000 de persoane.

Catedrala Națională are hramul principal Înălţarea Domnului, zi în care sunt pomeniţi eroii români din toate timpurile. Al doilea ocrotitor este Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul românilor de pretutindeni.

Primul hram dedicat Sfântului Apostol Andrei va fi celebrat vineri, 30 noiembrie, în prezenţa Patriarhului Teofil al Ierusalimului.

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.