Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, intervine în furtul Tezaurului României. În expoziția arheologică sunt prezentate peste 50 de comori de aur și argint din vechiul regat al Daciei

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, în legătură cu furtul pieselor dacice de la Muzeul Drents din Olanda, că se comunică permanent între Poliţia Română şi cea din Olanda, se cooperează încă de la primele ore după comiterea infracţiunii.

Ministrul anunță că nu este implicat direct în acțiunea de recuperare a obiectelor dacice, dar că se ține permanent legătura cu omologii din Olanda și celelalte țări europene pentru prinderea autorilor furtului.

”Nu sunt implicat direct în acţiunile operative din acest dosar. Ceea ce pot să vă spun este că absolut toată lumea este extrem de preocupată şi interesată, suntem cu toţii români, indiferent ce profesii facem: poliţişti, procurori, suntem indignaţi de ceea ce s-a întâmplat şi vă asigur că poliţistul român e la datorie cum a fost întotdeauna.

Sunt în contact colegii poliţişti olandezi, cu autorităţile europene, cu Interpol, cu Europol.

Se comunică permanent între Poliţia Română şi Poliţia Olandeză, se comunică în sensul că se cooperează, se lucrează încă de la primele ore după comiterea infracţiunii. (…) Se face schimb de informaţii, se face schimb de opinii, se lucrează împreună.

Din punct de vedere operativ, cu privire la detaliile acestui caz, chiar şi dacă le-aş şti nu aş putea să le comunic.

Nu ar fi corect faţă de anchetă”, a mai transmis Cătălin Predoiu.

Ministrul de Interne, Catălin Predoiu
Ministrul de Interne, Catălin Predoiu