Cât de mult contează notele de la Evaluarea Națională pentru intrarea la liceu. Vezi calculul 1
Ultima Ora Social

Cât de mult contează notele de la Evaluarea Națională pentru intrarea la liceu. Vezi calculul

Media de admitere, pe bază căreia se realizează înscrierea în clasă a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, se calculează ca medie ponderata între media generală la Evaluarea Națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, care are o pondere de 80%, și media generală de absolvire a claselor a V – VIII, care are o pondere de 20% în calculul mediei de admitere.

MA= 0,2 × ABS + 0,8 × EN

unde:

MA = media de admitere;ABS = media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a;EN = media generală obținută la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a.

Peste 150.000 de elevi au trecut săptămâna trecută prin emoțiile probelor din cadrul Evaluării Naționale pentru absolvenții de clasa a VIII-a. Acum vin și rezultatele, care sunt publicate pe evaluare.edu.ro și în centrele de examen. Antena3.ro vă ține la curent cu rezultatele de la Evaluare Națională 2019, afișarea primelor rezultate fiind programată azi, 25 iunie, până în ora 12:00.

La proba de matematică, susţinută pe 20 iunie, au fost prezenţi 146.181 de elevi, adică o rată a prezenţei de 94,53%. Şase dintre ei au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă şi au primit nota 1. La proba de limbă maternă 8.560 de elevi au venit, rata prezenţei fiind de 93,09%. Un candidat a fost eliminat şi a primit nota 1 pe lucrare. Toţi aceşti elevi care au fost prezenţi, inclusiv cei eliminaţi, primesc rezultatele pe 25 iunie.

 

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.