Casa groazei: Suspectul de la Caracal ar fi recunoscut crimele abominabile 7
Oasele din curtea criminalului, 100% umane. Anchetatorii așteaptă rezultatele complete
Ultima Ora Justiție Social

Casa groazei: Suspectul de la Caracal ar fi recunoscut crimele abominabile

Suspectul de la Caracal ar fi RECUNOSCUT crimele abominabile, conform unor surse Realitatea TV. Este informaţia momentului. Astfel, criminalul de la Caracal, care a sechestrat mai multe fete, din câte se pare, ar fi recunoscut omorurile.

Oamenii legii l-au reţinut, vineri, pe principalul suspect în cazul fetelor dispărute la Caracal. Poliţiştii l-au ridicat pe cel care e bănuit că ar fi criminalul.

Gheorghe Dincă este bărbatul din Caracal în locuinţa căruia anchetatorii au descoperit resturi de oase arse, cinci pungi cu carne, despre care se crede că sunt rămăşiţele Alexandrei Măceşanu. Presupusele victime ale bărbatului sunt Alexandra Măceşanu şi Mihaela Luiza Melencu, care au fost văzute ultima dată în timp ce erau luate la ocazie.

Bărbatul are 65 de ani şi, conform Adevarul, este poreclit George „Popicu”.

Casa groazei: Suspectul de la Caracal ar fi recunoscut crimele abominabile 8 Casa groazei: Suspectul de la Caracal ar fi recunoscut crimele abominabile 9

Mihaela Luiza Melencu, elevă la Liceul Tehnic „Costin D. Neniţescu“ din Craiova, a dispărut la jumătatea lunii aprilie. Plecase din localitatea natală, din comuna Dioşti, satul Radomir, judeţul Dolj, aflată la 16 kilometri de Caracal, să ajungă în Caracal, pentru a scoate bani trimişi de mama sa, aflată în Anglia, de la un bancomat. Bunicii fetei au anunţat că n-a mai revenit, de atunci pornind căutările, cazul de dispariţie fiind înregistrat la autorităţile din Dolj. Ultima data, adolescenta din judeţul Dolj ar fi fost văzută de un vecin când aştepta o maşină la ocazie. Despre Luiza, cunoscuţii au avut doar cuvinte de apreciere, fiind şefa clasei. Cealaltă adolescentă căutată de poliţişti se numeşte Alexandra Măceşeanu, o elevă de 15 ani din localitatea olteană Dobrosloveni, elevă în clasa a X-a la Liceul Teoretic „Mihai Viteazul“ Caracal şi membră a ansamblului folcloric „Dor de Romanaţi“. Tânăra a plecat din satul natal spre Caracal, pe o distanţă de 8 kilometri, cu o maşină de ocazie, în dimineaţa zilei de miercuri, 24 iulie. Părinţii n-au mai putut s-o contacteze telefonic, motiv pentru care au alertat Poliţia în cursul aceleiaşi zile.

Potrivit unor surse din anchetă, copila a rămas fără telefonul performant, care a fost găsit ulterior de Poliţie pe raza localităţii Redea, aflate pe traseul dintre Dobrosloveni şi Caracal. Deşi a rămas fără telefon, adolescenta a reuşit să găsească un aparat mobil mai vechi în casa presupusului răpitor şi a sunat la 112 joi, 25 iulie, în jurul orei 14.00. Copila a dat nenumărate indicii despre locul în care se află – casa unui bărbat în vârstă de aproximativ 65 de ani, despre care presupunea că este mecanic auto. În acelaşi timp, fata le-a citit angajaţilor de 112 detaliile de pe o carte de vizită găsită în camera în care era sechestrată (foto stânga).

În baza apelului la 112, angajaţii de la Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) le-au furnizat poliţiştilor trei adresa la care oamenii legii au descins în cursul după-amiezei de joi, fără însă a reuşi să o gasescă pe tânără.  În dimineaţa zilei de vineri, 26 iulie, la ora 6.00, poliţiştii au descins la locuinţa principalului suspect, un bărbat în vârstă de 65 de ani, care locuieşte într-o gospodărie la marginea oraşului Caracal. Vecinii spun că au observat mai multe autoturisme pe care le-au considerat suspecte pe stradă încă de la ora 4.00. Oamenii au sunat la 112, unde li s-ar fi comunicat că sunt maşini ale oamenilor legii, care au o anchetă în desfăşurare. Poliţiştii au înconjurat toată proprietatea şi au aşteptat ora 6.00. Conform legilor din România, un mandat de percheziţie nu poate fi pus în executare în intervalul 20.00 – 6.00.

Poliţiştii l-au găsit pe suspect în casă, un bărbat pe nume George Dincă, cunoscut drept „Popicu’“.

Oamenii legii au descoperit mai multe haine aparţinând celor două fete, dar suspectul n-a recunoscut că ar avea vreo legătură cu dispariţie lor. Pe de altă parte, anchetatorii au descoperit zeci de fragmente de oase (foto dreapta), precum şi saci cu carne în frigider, despre care se presupune că este umană. Medicina Legală investighează acum toate aceste probe. Anchetatorii au refăcut modul de operare al celui pe care-l consideră criminalul celor două fete. Potrivit unor surse din anchetă, bărbatul le-ar fi tranşat pe adolescente în bucătăria casei, după care le-ar fi descompus resturile umane cu acid scos din bateriile unor autoturisme. Ulterior, resturile rămase ar fi fost îngropate pe teritoriul celor 1.500 de de metri pătraţi ai proprietăţii, care sunt săpaţi în cursul zilei de vineri, 26 iulie, cu utilaje aduse de anchetatorii.

Principalul suspect este căsătorit şi are patru copii. Restul familiei locuieşte în Italia, iar Dincă era considerat de vecini un om bun. „Îl cunosc de când eram copil, un om respectuos, saluta, ce să vă zic, un om care nici prin cap nu-ţi trecea că ar putea să facă asta. Îşi luase de curând o dubă, se ocupa cu târgurile, cumpăra dintr-o parte şi vindea în alta: păsări, porumbei, ce-i cădea la mână ieftin, cumpăra şi vindea în alte târguri“, spune unul dintre vecini.

Casa groazei: Suspectul de la Caracal ar fi recunoscut crimele abominabile 10

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.