Calendar creștin-ortodox 5 iulie 2018. † Sfântul Cuvios Atanasie Atonitul; Sfântul Cuvios Lampadie
Calendar creștin-ortodox 5 iulie 2018. † Sfântul Cuvios Atanasie Atonitul; Sfântul Cuvios Lampadie
Ultima Ora #calendar-ortodox Social

Calendar creștin-ortodox 5 iulie 2020. Sfântul Atanasie de la Aton

Sfântul Atanasie s-a născut în Trapezunt, din părinți creștini. Rămas orfan la o vârstă fragedă, a fost crescut de un ofițer. Pe când era copil, își conducea prietenii în pădure sau în apropierea unei peșteri și juca rolul de egumen.

Acest lucru a fost o prorocie, căci mai târziu avea să ajungă stareț. După ce și-a desăvârșit educația, a intrat în monahism. La rugămintea lui Nichifor Focas (963-969), Sfântul Atanasie va ridică o biserica inchinta Sfintei Fecioare Maria.

Când participa la masă cu frații din mănăstire, își împărțea partea lui în așa fel încât, fără că cineva să își dea seama, el nu mânca mai nimic în afară anafurei împărțite după Sfânta Liturghie. Plin de dumnezeiescul har, Athanasie s-a învrednicit de venirea la el a Născătoarei de Dumnezeu. Aceasta a scos în chip minunat apă dintr-o stanca, și i-a făgăduit că ea va fi întotdeauna Stareță Lavrei.

Trecerea să la cele veșnice i-a fost descoperită de Dumnezeu. Înainte de a inspecta lucrările de extindere a bisericii, Sfântul Atanasie și-a îmbrăcât hainele de sărbătoare. În momentul în care urcă pe schele, se prăbușește cupola bisericii atât peste Sfântul Atanasie, cat și peste ceilalți frați care lucrau la zidurile bisericii.

Deși cupola a căzut peste el, trupul sau a rămas nevătămat, neavând decât o rana la picior. Din această rana a curs atunci sânge, care a fost luat de frați cu grabă și cu care s-au făcut multe vindecări. După trecerea să la cele veșnice, Sfântul Atanasie s-a înfățișat de mai multe ori înaintea fraților lui, uneori că să-i mângâie și să-i întărească, iar alteori că să-i certe.

https://www.crestinortodox.ro/credinta/pestera-sfantului-atanasie-athonitul-141167.html

Tot în această zi, facem pomenirea:

– Sfântului Cuvios Lampadie;

– Sfântului Mucenic Vasile și a celor împreună cu dansul, 70 de mucenici;

– Sfințirii Bisericii Sfântului Mucenic Iulian;

– Sfântului Mucenic Ciprian.

Sursă: CrestinOrtodox.ro

Voi ce părere aveți? Așteptăm comentariile voastre mai jos.